Sa ne uitam un pic la date

November 5, 2014 7 comments

Articolul lui Catalin Tolontan a avut o idee oarecum similară cu cel pe care l-am scris eu dar pleca de la premiza ca educația (sau mai degrabă lipsa ei) nu mai este principalul factor în votul acordat PSD-ului. El se baza pe sondajul IRES. Mi-am găsit un pic de timp să arunc o privire pe datele IRES si m-a izbit modul diferit de prezentare a datelor. În general când se prezentau date statistice referitoare la vot se arăta distribuția voturilor în funcție de vârstă și de studii. IRES a colectat datele acestea dar le-a prezentat ușor diferit. În loc să ne spună de exemplu câți din cei cu studii superioare l-au votat pe Ponta și câți pe Iohannis ne-a spus care este ponderea celor cu studii superioare în votanții lui Ponta și respectiv a lui Iohannis. De asemenea nu au prezentat date decât pentru primii 5 candidați, lăsându-ne să ghicim ce s-a întâmplat cu restul.

Care este problema cu acest mod de prezentare? Problema este că cifrele nu spun mare lucru și că pot fi interpretate ciudat. Da, a crescut numărul de votanți cu studii superioare și ponderile sunt aparent asemănătoare în acest tur. Dar hai totuși să ne uităm mai cu atenție la câteva din date și să le privim pe altă axă.

Am transformat datele inițiale în felul următor. Dacă un candidat a avut x% din voturi și un anumit segment (de ex studii superioare) a avut ponderea p% în voturile lui iar acel segment a avut s% pondere în totalul votanților putem afla relativ simplu ponderea votanților candidatului în segmentul dat (dați temă copilului dacă nu mă credeți :P)

Iată câteva grafice:

65plus18-3410clasestudii superioare

 

Nu vreau să le comentez dar vreau să fac câteva observații. Votanții din afara primilor 5 au acumulat (în studiul IRES) 12.5%. Din aceste procente 3.5 avea Kelemen, 1.5% aveau independenți necunoscuți si restul erau împărțite între Dan Diaconescu, CVT și Meleșcanu. Voturile acestora 3 din urmă se duc (cu o probabilitate destul de mare) către Ponta.

Haideți așadar să vedem cum arată segmentele acestea în turul 2 considerând următoarele presupuneri:

  • structura votanților dpdv educație și vârstă rămâne neschimbată
  • Iohannis ia voturile de la Udrea, Macovei, 50% Tăriceanu, 50% Hunor, 20% restul
  • Ponta ia 50% de la Tăriceanu, 50% Kelemen, 80% restul
  • Distribuția voturilor lui Kelemen este de 3.5% în fiecare categorie (nu am date să speculez și votanții lui au fost preponderenți pe criterii etnice, presupun că au aceeași structură ca restul populației)

18-34T265plust210claset2studii superioaret2

Acu mi-am dat seama ca Iohannis a apărut cu roșu și Ponta cu albastru, pare ca excelul nu știe politică și eu sunt prea neatent la ora asta:) 

Inițial pusesem culorile pe dos. Am corectat:)

N-aș vrea să comentez prea mult imaginile acestea, doar să vedem că și cifrele ne pot păcăli ușor și că modul lor de prezentare contează enorm (nu cred că mai scria Tolontan articolul dacă i s-ar fi prezentat rezultatele astfel).

Categories: Societate

De ce este vina mea că a câștigat Ponta alegerile?

November 3, 2014 86 comments

M-am trezit astăzi dimineață cu speranță în suflet și am deschis rapid calculatorul să văd că Dragnea se înșela ieri când anunța 41% pentru Ponta, 30 pentru Iohannis, Tăriceanu pe 3 și Macovei pe 5 cu sub 5%. Din păcate nu s-a întâmplat asta și speranța s-a transformat în dezamăgire, greață, furie. Cum pot să fie oamenii atât de proști, atât de dezinformați m-am gândit. Și peste tot în jurul meu, în mediul virtual în care exist toți spuneau același lucru. Alții mai vehiculau varianta furtului (deși și numărătoarea paralelă ACL spune același lucru) sau a faptului că nu au fost lăsați românii să voteze (studenții în centrele universitare și diaspora în ambasade). Aproape fără excepție (și mă includeam aici) lumea ”mea” nu știe oameni care să fi votat cu Ponta sau Tăriceanu și-i consideră pe ceilalți proști, needucați și cu multe alte ”calități” din aceeași sferă.

Lucrurile astea le citeam și le discutam evident online când îmi beam cafeaua în drum spre lucru. Și totuși ceva este în neregulă. Avem jumătate din oamenii cu drept de vot care nu au venit la urne și din jumătatea rămasă totuși aproape jumătate a votat cu PSD-ul, mai mult de atât, cu exponentul a tot ce e mai rău în PSD (aș vrea să continui cu câteva invective dar n-aș vrea să întrerup firul care se vrea logic).

Jumătatea aceea de Românie este aproape ruptă de mine. Este un cluster cu care nu avem aproape deloc legături, nici eu și nici prietenii mei. Și totuși există și îmi decide într-o oarecare măsură viitorul. Îi acuzăm că votează un partid corupt, că votează hoți, că trăiesc din taxele plătite de noi ceilalți. Dar nu încercăm să-i înțelegem.

Și aici apare prima greșeală. Nu reușim să ne punem în pielea pensionarului care trăiește din mila rudelor după ce a muncit o viață și care este dependent de mărirea pensiei sau de banii lăsați de copii. Nu ne punem în pielea omului de 40-50 de ani care după 20 de ani de muncă (uneori muncă ce necesita studii superioare) a fost dat afară și nu-și mai găsește de lucru decât ca paznic sau mai rău. Nu reușim să ne punem în pielea omului cu studii medii care lucrează casier la Carrefour și care câștigă 800 lei pe lună și care vede coșuri de cumpărături egale cu jumătate din salariul lui lunar. Pentru oamenii aceștia capitalismul este rău. Sunt oamenii care au nevoie de ajutoare sociale, care depind de existența PSD-ului la putere și pentru care alternativa le amenință efectiv supraviețuirea. Nu suntem cu nimic diferiți din punctul de vedere al cunoașterii celor din jurul nostru decât Ponta care declara că toți copiii din clasa I au tabletă sau smartphone. Ok el este prim ministru și ar trebui să știe mai bine dar noi ne pretindem mai inteligenți.

A doua greșeală pe care o facem este că după ce că nu recunoaștem existența acestor oameni și nu empatizăm cu ei îi disprețuim pentru alegerile pe care le fac. Acest dispreț nu face decât să adâncească prăpastia dintre noi.

A treia greșeală este că noi, care ne pretindem elitiști, inteligenți, progresiști (mai găsiți si voi calificative) nu facem nimic sau aproape nimic pentru a ne apropia de această categorie. Avem mai mulți bani și deci trăim în alte cartiere, copiii noastre merg la alte școli și ne tratăm la alte spitale. În mediul virtual le dăm ignore și-i eliminăm din listele de prieteni câteodată doar pentru că au o altă opinie politică. Suntem într-o zonă de confort, câștigăm decent, mergem la sală și ieșim în oraș, stăm pe Facebook și schimbăm idei pe care le considerăm inteligente și care au scopul să schimbe lumea dar nu facem aproape niciodată ceva pentru această cealaltă Românie.

Oamenii aceștia nu au avut șansa unei educații, au crescut într-un mediu care i-a învățat să fie dependenți de stat să le ofere o slujbă și apoi o pensie. Guvernele PSD au fost foarte mulțumite să-i păstreze așa iar guvernele liberale în loc să le ofere șansa să iasă din starea asta mai rău i-au adâncit. Iar noi, hai sa trec deja la singular, eu nu am făcut nimic pentru ei. Nu am încercat să fac un program educațional pentru țigănușii de pe strada mea, nu m-am implicat să învăț oameni mai în vârstă să se recalifice și să-și găsească altceva de făcut. Am așteptat tot de la stat să facă ceva pentru ei pentru că mi-am plătit taxele și statul trebuie să rezolve. Sunt la fel de vinovat ca și ei că Ponta a câștigat primul tur. Cred că am găsit răspunsul la întrebarea care mă măcina de dimineață. Sunt dezamăgit pentru că Ponta a câștigat din cauza mea.

 

Categories: Societate

mountain bike in 2014

October 31, 2014 Leave a comment

Anul meu ciclist a început sub semnul Geiger 2013 la care am făcut cei 50km în 5h26’, din care vreo 2 ore pe Măgura, căţărare pe care am calat fizic rău de tot (bilantul pe 2013 l-am făcut aici: http://vlad.posea.eu/2014/02/08/mountain-bike-in-2013/).

Anul acesta am hotărât că nu se mai poate şi că trebuie să învăţ să mă caţăr. Mi-am făcut un upgrade la un Radon Race 6.0 şi m-am apucat să mă dau mai întâi în primăvară prin Băneasa ca antrenament pentru Prima Evadare. Prima tură mai lungă și cred că singura înainte de Prima Evadare a fost recunoașterea pe care am făcut-o cu Silvia (fiică-mea) până la Palatul Ghika. Cu așa de puțin antrenament Prima Evadare a fost un mic dezastru, reușind să scot cea mai slabă clasare din ultimii 3 ani, 3h05 și locul 460 și la fel ca în 2013 primii sub podium la categoria Companii. Fizic am stat mult mai bine decât în anii precedenți dar nu m-am descurcat deloc bine din punct de vedere tehnic pe șleaurile înnămolite din a doua parte a traseului. De asemenea am ajuns la concluzia că este concursul de care îmi este cel mai frică din tot timpul anului. Primii kilometri sunt absolut haotici mergându-se cu viteze foarte mari si cu foarte mulți concurenți care-și asumă riscuri aiurea.

În mai am mai realizat o premieră, i-am împrumutat soră-mii bicicleta mea veche (un corratec x-vert de 26”) și am mers împreună la cursa organizată de XCRiders la Sărata Monteoru. A fost o baie de nămol foarte plăcută și am și mers un pic pe bicicletă. Iarăși un concurs pe care-l recomand, făcut cu pasiune și pe un traseu foarte frumos.

Între timp tot în prima parte a anului m-am hotărât să mă înscriu la NoStress Triathlon, la tura lungă așa că m-am apucat să înot și să alerg. Cu o lună înainte de concurs am alergat prima oară 2 kilometri fără să fie la un joc de fotbal. Partea bună a antrenamentelor pentru triatlon a fost că am început să slăbesc și am coborât pentru prima oară în foarte mulți ani sub 90 kg. Din păcate însă la triatlon n-am mai ajuns. În ziua dinaintea cursei am fost la recunoașterea traseului și a început o ploaie care a durat 12 ore și mi-a fost frică să mă duc să înot 40 de minute în apă rece fără costum. Cred că singurul lucru pe care-l regret din punct de vedere sportiv în 2014 a fost neparticiparea la această cursă.

Săptămâna următoare a fost MarVin una din cele mai bine organizate curse de la noi, foarte aproape de București și pe un traseu foarte frumos. MarVin 2013 a fost a treia mea cursă pe munte și am terminat cei 36km în 3h27’ locul 139 din 175 la categorie. Anul acesta am terminat în 2h29’ locul 50 din 155 la categorie. Am fost super încântat nu neapărat de rezultat cât de faptul că am reușit să bat foarte multă lume pe urcări și că m-am simțit excelent din punct de vedere fizic.

Rezultatul de la MarVin m-a ambiționat să mă antrenez și deși o perioadă lungă n-am mai ajuns la nici o cursă am început să fac ture mai lungi de antrenament pe munte și în același timp să mai scot și copilul la ture. Am făcut cu Silvia tura de la MarVin și săptămâna următoare a reușit să termine tura scurtă de la Surmont. În luna iulie am reușit să fac Leaota (Bădeni – vârf și retur), creasta Baiului din Valea Doftanei, Sinaia – Dichiu – Omu și retur.

Luna august ne-a adus un prim podium, Silvia terminând pe 2 la Bucșani la categoria ei de vârstă. A urmat un ultim antrenament pentru Geiger la Sinaia pe traseul Sinaia – 1400 – 2000 (oribilă urcarea asta) – Scropoasa – Dichiu – Sinaia și în sfârșit pe 17 august cursa pe care am așteptat-o tot anul.

Înainte de Geiger am avut mici probleme de sanatate și mă cam gândeam să mă las păgubaș mai ales că și vremea era destul de rea în dimineața cursei. Dar la cât transpirasem pentru cursa asta totuși am zis sa iau startul și pe primii kilometri am mers doar cu gândul să-mi păstrez energia în coada plutonului. Când a început urcarea am început și eu să depășesc și am reușit să fac prima urcare de pe offroad fără să mă dau jos, după ce cu un an înainte am urcat vreo 10 metri. Pe Măgura m-am simțit excelent și am depășit multă lume și la fel și pe ultima urcare. Ca de obicei am pierdut mult pe coborâri dar am ajuns sănătos la finish cu 1 oră mai bine decât în 2013. Geigerul este probabil cea mai specială cursă de MTB de la noi și obiectivul meu pe termen mediu (2-3 ani) este să ajung să pot termina tura lungă.

Din păcate Silvia a căzut la Geiger când era pe locul 2 și s-a julit destul de rău. Partea bună a fost că a ambiționat-o foarte tare faptul că n-a primit medalie la Sibiu :)

După Geiger a mai urmat la câteva zile o urcare Brașov – Poiană la care am resimțit din plin oboseala. Îmi propusesem să urc pe Postăvarul dar am renunțat pentru că simțeam că nu o să fac fațăL. Luna august am încheiat-o la Lacul Vulturilor, o tură superbă organizată de XCRiders. M-am simțit bine aici că deși o tură cicloturistică mai puțin competitivă am reușit să stau destul de aproape de oamenii din primul pluton care urcau incredibil și am urcat aproape 100% pe bicicletă pe un traseu pe care cu un an în urmă n-aș fi visat să-l pot face. Mi-a părut bine c-am ajuns la Lacul Vulturilor pentru că e un loc de care auzisem din copilărie de la bunicii născuți în Nehoiu și mi-am dorit de foarte mult timp să-l văd.

Pentru că încă mai aveam energie m-au convins niște prieteni să facem o tură de șosea. Eu am ieșit cu 29erul cu cauciucuri de 2” destul de tocite și ei cu cursierele. Am plecat din Brașov – Poiană – Râșnov – Predeal – Sinaia. Am mâncat în Sinaia și apoi am încercat să mai urcăm și la cotă. A fost cea mai neplăcută urcare din tot anul pentru că mi-am epuizat toată energia încercând să stau după cursiere și spre cotă am terminat benzina complet. Pur și simplu nu am mai reușit să înaintez și pe o urcare pe care o făcusem lejer cu o lună înainte acum simțeam că nu mai pot. Am reușit să-mi găsesc rezervele să ajung la gară (mi-a fost extrem de greu și la vale) și am renunțat să mai alerg cursiere momentan

Două zile mai târziu am însoțit-o pe Silvia spre cea de-a doua victorie din carieră (după Geiger 2013). Și-a câștigat categoria la Câmpina pe un traseu destul de dificil de 5km.

Ultima cursă a sezonului a fost la Pucioasa. Am ajuns acolo provocat de foștii mei studenți care erau în echipa de organizare din partea Endava și n-am regretat. Am terminat traseul de 40km în 3h20’ locul 34 din 77. Foarte frumos traseul sper să revin și să îmbunătățesc timpul la anul. Din păcate această cursă pare că a înlocuit în calendar maratonul de la Tușnad care este absolut superb și care nu s-a organizat în 2014.

Am încheiat sezonul de munte cu o tură pe Iezer. Am urcat de la Râușor până sub Iezerul Mic și ne-am întors pentru că începuse să ningă și începuse să ne prindă hipotermia.

Momentan am cam pus bicicleta in cui. Am mai făcut câteva mici ieșiri de antrenament cu Silvia în Tineretului pe traseul de la Moontime Bike. Nu reușim încă să-l facem integral pe bicicletă dar la anul sper că vom reuși amândoi asta.

Am urcat anul asta în jur de 18000 de metri pe bicicletă, am văzut locuri superbe și am dat jos peste 10 kilograme. Sper ca anul următor să merg măcar la fel de mult, să nu mă accidentez și să mai progresez un pic din punctul de vedere al tehnicii.

Cel mai sportiv an al meu a fost completat cu un loc 1 la bridge la Trofeul Hipodrom de la Ploiesti și cu o participare într-o ștafetă de 4*10.5km la Maratonul București (am alergat 10.5km în 1h01′). Si la sfarsitul lunii noiembrie voi participa in premiera pentru mine la concursul de Divizia A la echipe la bridge.

La final vreau să mulțumesc partenerilor de sport într-o ordine aleatoare: Vlad Berteanu (mentorul de la triatlon), Cătălin Mățăoanu, Emil Slușanschi, Răzvan Rughiniș, George Avramoiu, Ioana Posea, echipa Facultății de Automatică și Calculatoare, echipa XC Riders cu care am făcut niște ture de MTB de neuitat, Dragoș Niculescu, Costin Raiciu și Radu Stoenescu care m-au alergat pe șosea, Radu Negrea, Răzvan Florea și Bogdan Iordache cu care am alergat la maraton, Vlad Rusu și Alex Mugioiu care m-au suportat la bridge și nu în ultimul rând familiei care mi-a permis să-mi fac de cap. Mulțumiri speciale celui mai sportiv membru al familiei, Silvia.

Categories: sport

siguranta unui job care te invata totul

October 31, 2014 4 comments

Am fost zilele trecute la o întâlnire facultate-firme referitoare la cum putem să ne adaptăm la cererile în creștere ale industriei. O afirmație mi-a rămas în cap și am tot măcinat-o câteva zile până m-am hotărât să scriu un articol referitor la ea. Afirmația era ”dați-mi un student că îl învăț eu tot ce am nevoie”.

Mi-am amintit că este o modă a joburilor în care intri într-o companie și te trec printr-un program de traininguri în care presupun că tu nu știi aproape nimic. După acest program de training le poți rezolva liniștit problemele. Aceste joburi, de multe ori la companii cu nume și destul de bine plătite, prezintă un pericol pe care puțini îl conștientizează.

Imaginați-vă că sunteți CEO la o companie și aveți nevoie de oameni care să nu facă lucruri foarte complexe și la costuri cât mai mici. Pui la punct un program de training eficient prin care poți să faci un om productiv într-un timp foarte scurt și poți să îți faci un punct de lucru relativ repede și cu costuri destul de mici (costul de training pentru câteva luni). Punctul ăla de lucru poți să-l muți dintr-o țară în alta imediat cum îți oferă altcineva mână de lucru cu pregătire similară dar mai ieftină și/sau facilități fiscale mai bune.

Reveniți acum în pielea angajatului. Ați făcut un training de 2-3 luni în care ați învățat care sunt valorile și procedurile din firmă și apoi cum trebuie să vă faceți jobul. Dar la job nu folosiți aproape nimic din pregătirea acumulată în facultate și jobul este repetitiv și în decurs de câteva luni nu ați învățat absolut nimic nou și nici nu pare că veți învăța ceva nou prea repede. Practic jobul pe care îl faceți poate să-l facă oricine care face acel training de la început. Deci sunteți foarte ușor de înlocuit. Și mai mult de atât toate joburile din jurul vostru sunt ușor de înlocuit, toate joburile pentru care v-ați ”specializat” în ultimul timp pot să dispară într-un timp extrem de scurt pentru că CEO-ul a găsit costuri mai mici în țara vecină. Valoarea voastră pentru CEO este reprezentată de valoarea educației pe care o aveți, de costul de timp și de bani pe care trebuie să-l plătească pentru a vă înlocui. Dacă jobul pe care-l faceți îl poate învăța cineva în 3 luni și acel cineva este dispus să lucreze pentru mult mai puțin aveți o mare problemă.

Singura șansă pe care o avem și voi și eu și noi toți în fața globalizării este să ne creștem permanent valoarea prin acumularea de cunoștințe noi și mai mult de atât să nu ne expunem riscurilor de a lucra pe joburi care să folosească mult prea puțin din ceea ce știm

Categories: Educatie

cum sa-ti petreci facultatea

September 16, 2014 2 comments

Cei 3-4 ani de facultate sunt decisivi pentru ce vei face în viitor. În această etapă practic îți stabilești viitorul job și foarte mulți își aleg aici un traseu pe care îl vor urma foarte mulți ani. Acest articol urmărește să vă prezinte câteva din traseele pe care le puteți urma în general într-o facultate (nu particularizez deocamdata nimic la Automatică și Calculatoare) și direcțiile în care vă pot îndrepta acestea.

În principiu sunt două direcții mari de dezvoltare pe care le  puteți avea în facultate:

  1. dezvoltare “laterală”
  2. dezvoltare “în adâncime”

În continuare o să încerc să dezvolt ce înțeleg eu prin cele 2 direcții astfel încât să vedeți care vi se potrivește cel mai bine.

Dezvoltarea “laterală”

Dezvoltarea laterală este necesară atunci când vă atrage domeniul larg pe care îl studiați la facultate (IT/Electronică/Finanțe…) dar, deși ați încercat, nu ați descoperit ceva care să vă pasioneze în mod deosebit. În acest caz abordarea recomandată este să mențineți un nivel bun la toate materiile predate, fără a excela însă și să găsiți cursuri sau activități extra prin care vă puteți dezvolta alte abilități.

Cele mai bune exemple de astfel activități sunt învâțarea de limbi străine și implicarea (ca voluntar) în ONG-uri.

Învățarea limbilor străine pare a fi un atu important în cam toate domeniile de activitate pentru că sunt foarte multe corporații care au centre de outsourcing în România. Si nu se face doar suport de bază, au nevoie de oameni în economie, vânzări, cam orice tehnic. Cheia este cunoașterea limbilor străine și noi suntem o nație cu talent și cu resurse aici. Atenție că nimeni nu mai înțelege prin limbi străine engleza. Germană, arabă, franceză, spaniolă, italiană, orice limbă “rară”. Cum învățați limbi străine? Faceți cursuri, folosiți platforme online (duolingo.com de ex), după ce începeți să prindeți un pic vă uitați la filme fără subtitrări în limba respectivă. Foarte mulți manageri de top se plâng că nu găsesc oameni care să știe limbi străine. O cunoaștere bună a domeniului în care ați făcut facultatea și 1-2 limbi străine vă asigură un job bun.

Activitatea în ONG-uri dezvoltă alte tipuri de skill-uri, în general de comunicare și organizatorice. De asemenea vă ajută să vă dezvoltați o rețea de cunoștințe, rețea care vă poate ajuta în viitor. Să vă implicați într-un ONG este foarte simplu – majoritatea au nevoie de voluntari. Vă alegeți o zonă care vă interesează și vă oferiți serviciile unui ONG care activează în domeniu. Nu veți fi refuzați. În general veți avea posibilitatea să vă dezvoltați chiar abilitățile care vă interesează. Vreți să lucrați în vânzări faceți fund raising pt ONG, vreți să faceți management organizați un eveniment, vreți să faceți PR/comunicare contribuiți la mediatizarea unui proiect/a unei idei, vreți să vedeți cum e un startup – puteți încerca un ONG, au multe caracteristici comune:) Sunt ONG-uri în care au loc și oameni tehnici.

Dezvoltarea “în adâncime”

Dezvoltarea în adâncime presupune că ați identificat o nișă care vă pasionează și în care știți sigur că vreți să lucrați o dată ce terminați studiile. Sunteți un caz fericit, este foarte clar ce aveți de făcut.

În primul rând trebuie să aflați care sunt cursurile cele mai importante în facultate pentru domeniul vizat și să le prioritizați. Nu neglijați restul dar încercați să scoateți tot ce puteți de la profesorii/asistenții de la aceste cursuri. Identificați surse de informații pe domeniul vostru și alocați-vă timp să le citiți (bloguri, reviste, cărți). Dacă vi se pare că nu este suficient ce faceți la facultate sau ce găsiți pe bloguri puteți să găsiți cursuri oferite de alții online. Un site excepțional din acest punct de vedere este coursera.org.

Încercați să acumulati experiență practică în domeniul vizat. Stagii, eventual lucrarea de licență în colaborare, vorbiți cu un profesor/asistent care lucrează în același domeniu poate vă dă un subiect de cercetare.

Singura grijă pe care trebuie s-o aveți aici este ca specializarea pe care o alegeți să aibă cât de cât o căutare pe piață.
multiple-choice

sursa foto: https://plus.google.com/+AdrianColley/posts/Rgg7CH222PU

Într-un articol viitor – despre cum sa nu va petreceți facultatea

Categories: Educatie

mountain bike in 2013

February 8, 2014 3 comments

2013 va ramane pentru mine, pe langa anul in care mi s-a nascut al doilea copil, anul in care am concurat cel mai mult. La bridge am prins un loc 16 in finala campionatului national de impuri in ianuarie si am ratat din nou promovarea in divizia A la echipe. Si cam asta a fost tot dpdv bridge. Am mai fost la 2-3 concursuri la care n-am produs mare lucru.  Am participat insa la un numar record (pentru mine) de concursuri de mountain bike. O sa scriu cateva lucruri despre ele, poate si ca un ghid daca vreti sa va alegeti astfel de evenimente. Eu sunt ciclist oarecum incepator. Merg pe bicla din 2007 prin Bucuresti dar de-abia in 2010 am fost la primul concurs – Prima evadare. Anul trecut (2012) am fost la primele concursuri pe munte, la Rasnov si la Tusnad si am descoperit ca pe munte este complet diferit. Foarte greu la urcare si mai greu la coborare:)

Sa incepem deci cu povestea anului 2013. Am inceput anul cu Prima Evadare, cel mai mare maraton din Europa de Est, aproape 60 km prin paduri de la Bucuresti la Snagov. Am organizat echipa facultatii, ne-am facut tricouri si ne-am strans la start aproape 20 de oameni. Cursa este destul de nebuna, viteza ff mare pe primii km pe asfalt, se intra in padure pe un drum pe care sutele de ciclisti ridica ff mult praf si nu mai vezi nimic. Apoi se trece pe single track-uri pe care depasirile sunt facute doar de temerari. Se traverseaza linia de centura si se merge pe langa aeroport pe un drum foarte batut de vant. Am mers foarte tare pe partea cu asfalt si pe langa aeroport dar m-am sufocat la intrarea in padure din cauza prafului si a sprintului pe prima parte. In padure mi-am pierdut si bidonul cu apa ceea ce a fost destul de neplacut mai ales ca era foarte cald afara. Dupa palatul Ghica au inceput sa apara carceii si am avut si niste probleme de aderenta pentru ca am venit cu cauciucurile ff umflate. Am terminat in 2h50 inspre locul 400 (din 3000 de participanti). Cu echipa insa am terminat pe locul 4, la distanta destul de mare de locul 3. Am reusit sa ne intoarcem pe bicicleta de acolo reusind sa adunam peste 100km in ziua respectiva. Prima Evadare este concursul la care trebuie sa mergi daca iti place sa te dai pe bicicleta. Poate fi destul de frustrant daca pleci mai din spate pentru ca plutonul se misca foarte incet dar atmosfera este superba si concursul merita facut.

942676_547053875347072_1620640891_n

Dupa Prima Evadare am fost la Maratonul Vinului la Urlati. A fost un concurs destul de ciudat in sensul in care organizatorii au schimbat traseul in noaptea dinaintea concursului din cauza ploii. Astfel am avut de parcurs 2 ture de vreo 20 km cu vreo 400m diferenta de nivel fiecare si care au fost complet diferite din cauza vremii. La prima tura traseul a fost destul de namolos iar la a doua a fost perfect uscat. A fost concursul pe care m-am simtit cel mai bine dpdv fizic. Am coborat foarte putin din sa  si am castigat multe pozitii pe urcari. As fi putut termina in prima jumatate dar am reusit sa rup lantul si am pierdut aproape jumatate de ora:(. Am avut insa ocazia sa-l cunosc pe campionul de triatlon Alex Diaconu care isi facea antrenamentul alergand pe traseu si care s-a oprit sa ma ajute. Am ramas absolut impresionat. Inutil sa spun ca si-a castigat un fan si ca planuiesc sa ajung si eu la un concurs de triatlon in curand. Maratonul Vinului este un concurs la care planuiesc sa revin. Este aproape de Bucuresti, nu este foarte greu dpdv tehnic, este relativ bine organizat (nu era mancare la finish:( ) si are niste peisaje foarte frumoase.

969722_667946929897486_2076674673_n

O saptamana dupa Maratonul Vinului am fost in Fagarasi la Vidraru Bike Challenge. Acesta este un concurs ce se desfasoara in Fagaras, in stanga lacului Vidraru cum vii dinspre Curtea de Arges. Am fost vreo 5 oameni din echipa facultatii pe traseul scurt (de 35km). La asta am fost cu familia si am profitat de weekendul prelungit ca sa urc cu Emil si pe Transfagarasan de la Piscul Negru la Balea cu o zi inainte de concurs. A fost cea mai lunga catarare pe care am facut-o pana acum si am facut-o chiar cu o zi inainte de concurs. Coborarea superba, peisajele superbe.

1013698_466155366804034_1380833974_n

La cursa am mers bine pe urcare insa am pierdut cateva zeci de locuri pe coborare. Coborarea a fost pe un drum cu mult pietris pe care oameni cu mai multa experienta au facut-o in mare viteza si pe care eu de-abia m-am miscat. Am reusit sa returnez serviciul care mi s-a facut la Urlati si m-am oprit sa ajut pe cineva care rupsese lantul. Vidraru Bike Challenge este probabil cel mai usor concurs de mountain bike pe munte la care am fost. Este un traseu destul de usor de facut, bine marcat, are o atmosfera superba la finish (nici aici n-a fost mancare insa la finish). Pentru un traseu in Fagaras tura scurta duce lipsa de peisaje, sper sa ajung in 2014 sa fac tura lunga.

1016158_466931583393079_1990585551_n

In iulie am vrut sa ma duc la Surmont dar cand am reusit sa-mi stabilesc programul deja se umplusera locurile asa ca am fost la Zarnesti si am zic sa sunt destul de pregatit pentru tura lunga. M-am inselat:). Tura lunga a avut 40km insa cu 1340 m diferenta de nivel. Partea comuna cu traseul scurt a mers fara probleme, nu m-am dat jos de pe bicicleta. Apoi insa a inceput o parte extrem de dureroasa la care am mers aproape exclusiv pe langa bicicleta. Una din bucati a fost coborarea de la Cabana Curmatura care pe un traseu umed era dificil de facut si pe jos. Am facut 3km la coborare intr-o ora. Maratonul de la Zarnesti a ramas pentru mine cursa cu cele mai frumoase peisaje din 2013. Din pacate este si cursa de la care nu am absolut nici o poza. Alte amintiri placute le am de pe coborarea de la Curmatura pe care am reusit niste manevre spectaculoase ca sa stau pe bicicleta (asta pana am inceput sa am rapa langa mine si sa mi se faca frica). Recomand concursul de la Zarnesti dar traseul lung este mult prea tehnic pentru incepatori. Mai multi fotografi pe traseu iar ar fi de dorit. Am avut noroc ca nu m-am dus la Surmont pentru ca a plouat teribil.

In august am fost mai intai la Zimbraria Neagra la Bucsani. A fost cea mai emotionanta cursa a anului pentru ca am fost la traseul Family cu Silvia. Au fost aproape 20km cu 130m diferenta de nivel, extrem de grei pentru Silvia care insa i-a terminat cu brio in 2 ore si 20. A fost binisor organizat, traseu destul de frumos, fara peisaje deosebite insa, aproape de Bucuresti. Ca deficiente traseul Family este destul de greu pentru copii si are o parte comuna cu cel de adulti ceea ce a dus la o accidentare si putea sa duca si la altele. Sper sa revin impreuna cu Silvia si in 2014.

972327_491770800909157_1716529986_n

 

Cel mai greu concurs al anului a fost Geiger-ul de la Sibiu. Probabil cea mai cunoscuta cursa de mountain bike (pe munte) din Romania, Geiger are cam tot ce trebuie – un traseu frumos cu toate tipurile de teren, excelent marcat, excelent organizat. Am fost la traseul scurt care are 50km si 1350km diferenta de nivel (cam la fel ca Zarnesti-ul dar mai putin tehnic) si am calat fizic ingrozitor pe catararea principala. Coborarile sunt tehnice si cam de toate tipurile – pamant, radacini, pietre. Se ajunge pe creasta si ai cateva peisaje de vis.  A fost si prima cursa cu spd-uri si nu m-am acomodat deloc cu ele. Daca ar fi sa aleg un singur concurs pe munte la care sa merg in Romania acela ar fi Geiger-ul. Doar ca trebuie sa fiu mult mai antrenat pentru el. Aici am terminat pe 247 din 261 la masculin tura scurta in 5h si 26 de minute. Sper sa bat cu macar jumatate de ora acest timp in 2014. Geiger-ul a fost super si pentru ca Silvia a castigat concursul copiilor la grupa ei de varsta. A avut o cursa de 1km in parcul Sub Arini si a reusit sa iasa prima la fetite si a 4-a la general la grupa ei.

1174820_498208313598739_174444026_n 1098405_498208286932075_850961531_n

 

Ultima cursa din august a fost Maratonul Olteniei. Inca o cursa stricata de ploaie, organizatorii modificand traseul destul de mult, astfel incat traseul scurt a avut sub 20km. Cursa aceasta este a contrastelor avand bucati extrem de urate si extrem de frumoase. Se incepe cu un pushbike incredibil de lung si imediat dupa start. Chiar daca ai mai reusi sa urci nu prea ai unde ca lumea merge pe jos. Dupa ce se termina bucata asta (care are vreo 3 km parca) se ajunge intr-o zona cu un peisaj frumos si traseul incepe sa serpuiasca frumos pe dealuri si prin paduri avand suisuri si coborasuri ca un motagne russe. O cursa destul de bine organizata pentru o prima editie si la care as reveni mai ales daca ar modifica un pic traseul in partea de inceput. A fost si cursa cu prima cazatura a anului. Pe o coborare mai grea la care nu ma descurcam mi-a intrat o viespe (o specie mai mare decat viespea obisnuita din cate am inteles) in casca si mi-a ars o intepatura de m-a durut capul 3 zile si de durere m-am dat si peste cap pe coborare. Asta ca sa nu zic ca n-am avut si peripetii anul asta.

1175594_502283689857868_70660402_n

Am incheiat sezonul ca si anul trecut la Tusnad. Am fost pe un traseu de 42km cu 1500 de metri diferenta de nivel, traseu care mi-a dat mari batai de cap. M-am descurcat muult mai bine decat in 2012 facand aproape toate coborarile pe bicicleta si stand in sa mult mai bine si pe urcari. Am terminat insa din nou printre ultimii (88/93) si pentru ca sunt foarte multi concurenti bine pregatiti acolo si pentru ca cei care sunt foarte slabi, asa ca mine, s-au dus pe traseul scurt. Si aici am stat vreo 20 de minute cu un concurent care avea probleme fizice mari si am asteptat sa vina salvamontul. Este un concurs superb, ciclabil intr-o proportie de peste 90%, peisaje superbe mai ales langa lacul Sfanta Ana. Are o bucata de urcare pe sosea de vreo 4-5 km printr-o padure care are niste culori absolut superbe toamna. Si mai are si un gulas excelent la finish. Dezavantaje aici – distanta foarte mare pana la Bucuresti (am facut de fiecare data cursa cu plecare in dimineata cursei si retur seara si este extrem de obositor), atmosfera inexistenta de la finish, dificultatile de comunicare pe traseu (sunt oameni in punctele intermediare care nu prea stiu romana) si lipsa fotografilor. Nu cred ca am vreo poza de aici. Poate in 2014.

Cam asta a fost anul competitional 2013. Am facut peste 250km pe munte si peste 500km in total offroad (cu tot cu prima evadare+antrenamente). Am descoperit ca iubesc sportul asta, sport care imi arata in ce tara frumoasa traiesc, imi da ocazia sa respir aer curat si este aproape la fel de obositor ca bridge-ul (not kidding) si care in plus te ajuta sa ramai in forma.

Categories: Uncategorized

PISA 2012

December 5, 2013 3 comments

Au aparut rezultatele de la PISA 2012 si presa vuieste de faptul ca 40% din romani sunt analfabeti. Testele spun destul de multe lucruri interesante si spun si multe lucruri pozitive.

Hai sa incepem cu lucrurile bune:

  • la matematica si la stiinte Romania este printre tarile cu cea mai rapida evolutie (a 6-a la matematica si a 9-a la stiinte). Acest lucru se poate datora si faptului ca testarea PISA a devenit un obiectiv al ministerului si se fac mai multe probleme in genul celor PISA in scoli (mai putin calcul pur si mai mult inteles fenomenul si mapat cu realitatea). Cred ca noi stam mai bine decat arata testele la matematica si stiinte dpdv calcul, formule stiute, teorie dar avem probleme in interpretarea textelor si aplicarii formulelor in practica (detaliem la partea de probleme)
  • in timp ce in multe tari s-a facut studiul si la nivel regional rezultatele Romaniei apar doar luand in calcul intreaga tara. De ce este un lucru bun? Pentru ca la noi este un dezechilibru extraordinar intre urban si rural. Daca in Romania 48% din populatie locuieste in mediul rural, doar 20% din copiii din mediul rural urmeaza studii superioare (http://www.edusfera.ro/wp-content/uploads/2012/08/Raport-privind-starea-invatamantului-universitar-din-Romania-%E2%80%93-2011.pdf). Nu spun ca asta este bine ci ca in conditiile acestui contrast puternic, valorile testelor PISA pentru mediul urban cred ca ne-ar plasa considerabil mai sus si ar fi un indicator care ar localiza mai bine una din marile probleme ale invatamantului romanesc – invatamantul rural. Un alt argument aici ar fi ca tarile cu rezultate f bune la PISA sunt puternic urbanizate (Olanda – 83% urbanizare, Estonia (doar) 70%, Belgia 97%) Polonia este o exceptie cu doar 60% urbanizare. (sursa https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/)
  • evolutia Romaniei nu s-a facut doar la nivelul varfurilor ci si prin scaderea numarului de copii aflati sub nivelul 2 (bottom performers)
  • fetele in Romania sunt mult mai ambitioase si mai muncitoare decat baietii (baietii sunt doar un pic mai buni la matematica, mult mai slabi la citire si ceva mai slabi la stiinte)

Lucruri mai putin bune vizibile pentru toti:

  • suntem la coada clasamentului
  • suntem in coada Europei
  • numar mare de oameni care nu sunt in stare sa inteleaga nimic

Lucruri mai putin bune si mai ascunse in raport:

  • nici la capitolul varfuri nu stam bine. Numarul de elevi romani de nivelurile 5 si 6 nu este mai mare decat al vecinilor de clasament, punand sub semnul intrebarii teoria care spune ca scoala noastra este orientata pe varfuri.
  • problemele mari la reading cred ca afecteaza puternic rezultatele la matematica si stiinte, intelegerea textului intrebarii fiind principala problema in general.

Concluzii personale:

  • exista o imbunatatire in ultimii ani, cel mai probabil deoarece testele in scoli au inceput sa fie de tipul celor din PISA.
  • ar fi interesant de efectuat teste separat in mediul urban vs. rural.
  • rezultatele sunt in continuare mai slabe decat ne-am dori dar corespund cu nivelul nostru de dezvoltare socio-economica
  • la o dezbatere azi pe EuropaFM a spus cineva un lucru cu care sunt absolut de acord si pe care il sustin de ceva timp. Meseria de profesor s-a devalorizat atat dpdv economic (platita ff prost) cat si dpdv social (exista pe vremuri o recunoastere a valorii meseriei, recunoastere care a disparut). Atata timp cat nu reusim sa valorizam din nou aceasta meserie nu vom reusi sa atragem oameni buni care sa predea si nu vom reusi sa fim competitivi
Categories: Educatie
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.