Prima Evadare 2013
A fost si Prima Evadare 2013. Este a 3-a editie la care particip dupa 2010 si 2012. Am terminat in 2h si 51 min pe 397 din cca 2700 inscrisi. Dar nu vreau sa scriu despre asta ci despre echipa Facultatii de Automatica si Calculatoare care a ocupat locul 4 la categoria Companii (din 28 de echipe care au reusit sa termine si 32 care s-au inscris la start).
Intr-o perioada in care sportul este a 5-a roata la caruta, cu prezenta redusa in programele scolare si aproape inexistent in programele universitare am reusit sa strangem la start o echipa de 19 oameni – din care 7 cadre didactice (asistenti, sefi de lucrari, conferentiari – toti baieti) si 12 studenti (3 fete si 9 baieti). Regulamentul spune ca puncteaza prima fata si primii 4 baieti si astfel cu putin noroc si multa indarjire si ceva stiinta am reusit sa terminam cu o medie de 2h:56:20 (18,7km/h) cei 58,5km ai traseului. Mai mult media urmatorilor 4 baieti si o fata ar fi in jur de 3h:15. Daca ei ar fi format o a 2-a echipa s-ar fi clasat si aceasta in prima jumatate a clasamentului.
Chiar daca doar 5 au aparut in clasament merita spus ca 18/19 au reusit sa termine cursa in timpi cuprinsi intre 2h:31 de minute si 5h:29 de minute si as vrea sa insir cateva din povestile frumoase ale acestei echipe.
Sa incepem cu fetele. Anita a reusit sa termine pe locul 32 din 269 la fete luand startul din spate si mergand cu o bicicleta Neuzer cu furca fixa. A lasat in urma peste 1000 de barbati multi cu biciclete mult, mult mai adaptate traseului. Andreea s-a intors de la stagiu din Franta special pentru cursa. Ea este la a doua participare si a reusit sa termine in prima treime a clasamentului fetelor in ciuda unei cazaturi care pe altii i-ar fi oprit. Evelina a terminat traseul pe o bicicleta de oras si dupa o cazatura care a cauzat niste contuzii serioase si i-a rupt si frana fata. A mers peste 40 de kilometri doar cu frana pe spate (pe tambur daca am vazut bine) si cu o bicicleta fara suspensii.
Lui Razvan F i s-a furat bicicleta in primavara din curtea facultatii. Isi daduse economiile pe ea. S-a imprumutat, a dat banii de pe salariu si si-a luat o alta second hand si plecand si mai din spate (ca a fost la prima participare) a reusit sa scoata un timp de 2h:31 min reusind sa intre in primii 10% din participanti. Emil este veteranul echipei si a mers excelent terminand in 2h:40 de minute. Razvan R, Stefan au cazut de vreo 3-4 ori fiecare si au continuat si au ajuns in 3h la finish plini de semne, Razvan D a punctat si el cu 2h:56 la prima participare la o astfel de cursa, Andrei a terminat intr-un timp f bun (3:03) desi a cazut si el si are si o bicla cu furca fixa. Alexandru si Adrian L sunt in anul 1 si au terminat si ei f bine si promit sa puncteze in anii urmatori iar Adrian C a terminat si el in 3h si a dus trena o buna parte din drumul de intoarcere.
Sa mai zic ca aproape jumatate din echipa ne-am intors pe biciclete pe un drum superb prin Gruiu, Caldarusani si Moara Vlasiei facand peste 110km in total.
Cred ca (noi nu eu:) ) am atins mai multe obiective cu aceasta participare:
- Cel mai important s-a construit o echipa, s-au creat si respectiv sudat niste relatii. Am interactionat frumos intre noi, am fost in afara de cursa la antrenamente impreuna, ne-am facut un grup unde discutam despre cursa si unde o sa planificam iesirile urmatoare.
- Am atras cred mai multi oameni catre sport. Cativa din echipa s-au inscris la Prima Evadare ca sa faca parte din aceasta echipa si le-a placut si sunt convins ca vor mai atrage si pe altii.
- Am facut reclama facultatii. Aceasta ne-a sustinut prin achizitionarea echipamentului si am facut ca acest echipament si mesajul ca nu numai ca suntem cea mai tare facultate dar si cea mai “cool” sa fie vazut de un numar mare de tineri – pe care s-ar putea sa-i vedem pe viitor la noi in facultate si speram si in echipa de ciclism.
- Am aratat cat de extraordinari sunt oamenii de la noi, ambitiosi, determinati, dornici sa fie cat mai buni.
Inca o data sunt mandru ca am participat cu aceasta echipa la Prima Evadare, ii felicit si le multumesc colegilor de echipa si as vrea sa le multumesc in numele intregii echipe organizatorilor si minunatilor voluntari care ne-au facut distractia posibila.
2 poze (before&after):
alegeri 1996-2012
Ma uitam daca s-a schimbat ceva in Romania in ultimii 20 de ani si cred ca cel mai bun mod este sa ne uitam un pic pe rezultatul alegerilor.
Am luat in calcul rezultatele de la Senat si cifrele le-am regasit pe site-ul roaep.ro
| An | PSD | PDL | PNL | guvernarea precedenta |
| 1996 | 23% (PDSR) | 13% (USD) | 30% (PNL+PNTCD) | 1990-1996 PSD |
| 2000 | 37% | 7.5% | 7.5% | 1996-2000 PNL+PDL+PNTCD |
| 2004 | 37% (+PC) | 31.7% (in alianta cu PNL) | 31.7% (in alianta cu PDL) | 2000-2004 PSD |
| 2008 | 34% (+PC) | 33.5% | 18.5% | 2004-2008 PNL+PDL/PNL |
| 2012 – rezultate partiale | 60% (+PC+PNL) | 17% (ca ARD) | 60% (+PC+PSD) | 2008-2012 PDL+PSD/PDL |
Singurul partid care cade mereu in picioare este PSD. In rest celelalte fluctueaza in functie de cine a pus ultima oara mana pe putere. Aparent PSD+PNL au mai luat 6-7% fata de cat luau de obicei cumulat.
carti
Este la moda pe facebook zilele astea sa pui o propozitie din cea mai apropiata carte. International Book Week sau asa ceva. Nu m-am bagat pt ca nu prea am reusit sa ma desprind suficient de mult de cartea pe care o citeam.
Spre rusinea mea am citit f putin in ultimii 2-3 ani. Daca pana atunci terminam cartea pe saptamana in metrou schimbarea obiceiurilor de calatorie (intai bicicleta si apoi masina), orele tarzii de ajuns acasa, bridge-ul jucat seara in loc de citit m-au transformat dintr-un client frecvent al librariilor intr-un om care citeste o carte pe an.
In ultimul timp am reusit sa schimb asta, am regasit placerea cititului si am reusit sa reintroduc cititul in activitatile zilnice, cedand din timpul alocat calculatorului.
Am (re)ajuns sa citesc mai multe carti in acelasi timp, sa am o carte cu mine permanent (multumita kindle-ului, poate cel mai minunat gadget inventat vreodata). Am trecut repede prin game of thrones si m-am oprit la mijlocul ultimei carti publicate pentru ca nu voiam sa ajung la sfarsitul ei si sa astept ca la harry potter inca x ani sa apara continuarea.
In urma cu vreo 2 saptamani am inceput insa cea mai interesanta experienta literara pe care am avut-o pana acum. Am inceput sa citesc Atlas Shrugged a lui Ayn Rand. Este o carte cutremuratoare cu foarte multe idei extraordinare si in aceeasi masura cu multe idei cu care nu sunt de acord si toate prezentate in cel mai fascinant mod cu putinta. Si Mad Men o recomanda [1]. Atlas Shrugged m-a intrerupt dintr-o super carte de bridge pe care imi propun sa o termin de analizat ff curand – The Contested Auction si pe care am lasat-o in stand by pt moment. Si citirea Atlas Shrugged am intrerupt-o de 2 ori, pentru ca simteam nevoia ca anumite idei sa le diger o perioada mai lunga. Am alocat vreo 3 zile pentru cartile 2-3 din trilogia Hunger Games. Carti usurele, predictibile, fun to read, cu cateva idei frumoase. Nimic spectaculos, genul de carti care te tin in priza dar nu au un impact. A doua pauza a fost pentru o carte absolut memorabila, practic motivul pentru care scriu iarasi aici. Este vorba despre Open, autobiografia lui Agassi. O carte fabuloasa, emotionanta, motivationala, emotionanta (stiu ca ma repet). Am furat-o din biblioteca unui prieten si am stat un pic sa ma gandesc daca sa fur autobiografia lui Agassi sau cea a lui Jobs. A fost cea mai buna alegere a unei carti pe care am facut-o vreodata. Agassi a fost un sportiv extraordinar, este un om extraordinar si este casatorit cu una din cele mai bune sportive din istorie. Evolutia lui ca sportiv si ca om, factorii care l-au motivat, ce a gandit in timpul meciurilor si in afara lor, ce a invatat dupa 20 de ani in care a facut istorie intr-unul din cele mai dificile sporturi, toate aceste lucruri se regasesc in aceasta super carte. O recomand cu caldura. Daca nu aveti timp sa o cititi insa, intrati intr-o librarie si intr-una din ultimele pagini este descris un meci de placere intre el si Steffi dupa ce s-au retras. Cititi acea pagina si cea care urmeaza.
Inchei acest post cu ultima fraza a cartii, de maine inapoi la Atlas Shrugged.
“Eu am descoperit tarziu magia cartilor. Dintre multele greseli pe care ei (copiii lui Agassi) vreau sa le evite, aceasta este undeva in fruntea listei.”
Program pentru realizarea de lucrari de diploma in cotutela
Anul acesta vom demara un nou program, oarecum similar cu Stagii pe Bune, program ce are ca obiectiv realizarea de lucrari de diploma in co-tutelă, adică lucrări de diplomă coordonate de un profesor/asistent din facultate și de un inginer dintr-o companie. În cele ce urmează vă supun atenției un prim draft al prezentării acestui program și vă rog să îmi oferiți un feedback. Mulțumesc.
Lucrarea de diplomă este un moment deosebit de important în cariera unui student. Este momentul în care pe baza cunoștințelor adunate în facultate realizează o aplicație în domeniul în care își propune să-și continue cariera. Pentru a realiza această aplicație trebuie să efectueze o etapă de studiu bibliografic în care să vadă ce abordări au mai fost folosite în domeniu, să proiecteze aplicația, să o implementeze și să o evalueze. La final studentul trebuie să scrie un raport despre ceea ce a făcut.
În general studentii aplica la temele propuse de profesori si dupa discutii cu acestia stabilesc de comun acord tema lucrarii. Profesorul are datoria pe parcursul anului să indrume studentul, să-l ajute cu sfaturi, referințe bibliografice, să-l ghideze în redactarea raportului. Colaborarea insa dintre profesor si student nu este întotdeauna cea mai bună deoarece:
- studenții se angajează și alocă foarte puțin timp lucrării de diplomă (în general subiectul lucrării de diplomă diferă foarte mult de ceea ce fac la servici)
- profesorii ajung să aibă foarte mulți studenți repartizați (sunt profesori cu peste 20 de studenți sau asistenți cu mai mult de 7-8)
Varianta pe care noi o considerăm optimă este ca studenții să fie supervizați atât de un profesor cât și de un tutore dintr-o companie parteneră. Compania și cu profesorul propun împreună tema lucrării, studenții aplică iar compania și cu profesorul împreună efectuează selecția. Pe parcursul anului studentul lucrează la tema dată prezentând rezultatele parțiale atât profesorului cât și tutorelui. Atenția suplimentară acordată precum și faptul că se realizează o temă reală, utilă unei companii vor avea darul să motiveze suplimentar studentul pentru a obține o lucrare de diplomă foarte bună. Un rezultat foarte bun la lucrarea de diplomă îi deschide studentului și o posibilitate bună de angajare la finalul studiilor în compania care a propus tema.
Această propunere avantajează nu numai studenții dar și companiile care au ocazia să cunoască studenți aflați la finalul studiilor de licență și au ocazia să lucreze cu aceștia proiecte interesante. De asemenea este o oportunitate bună pentru companii și profesori deopotrivă de a-și cunoaște reciproc direcțiile de cercetare și a deschide calea spre proiecte de cercetare comune.
Cum va funcționa?
În prima fază companiile și profesorii vor adăuga descrieri de lucrări pe site. Va exista un mecanism prin care profesorii și companiile sunt puși în legătură. Profesorii pot alege să susțină o lucrare a unei companii iar o companie poate să ”sponsorizeze” o lucrare a unui profesor. Când o lucrare are și susținător și sponsor aceasta devine publică și studenții vor putea aplica (CV + scrisoare de intenție). Profesorul și compania vor face selecția și vor semna împreună cu studentul ales un acord de colaborare. Acordul respectiv presupune acceptul părților de a realiza împreună lucrarea de diplomă și nu poate fi înlocuit pe parcursul anului școlar.
În ce constă inovația? Există deja lucrări de diplomă în co-tutelă
Vom răspunde la această întrebare printr-o comparație cu programul Stagii pe Bune. Acesta a avut un obiectiv simplu – sa faca lobby in companii sa ofere pozitii de stagiu, sa faca lobby catre studenti sa faca stagii, sa ofere un cadru prin care companiile si studentii sa poata interactiona. Inovatia Stagii pe Bune nu a constat in oferirea stagiilor. Acest lucru se facea de mult in afara si existau companii care faceau acest lucru si in Romania (de exemplu Freescale). Inovatia a constat in oferirea cadrului în care companiile și studenții au interacționat, site-ulwww.stagiipebune.ro. Acest site a facilitat mai multor companii înțelegerea importanței oferirii de stagii și le-a oferit un mijloc prin care să mediatizeze cu costuri minime aceste stagii către studenți. Tot pe acest site s-au grupat informații referitoare la cum se organizează stagiile, informații utile departamentelor de resurse umane ce doreau să inițieze programe de stagiatură.
Ne propunem să oferim aceleași facilități pentru realizarea proiectului de diplomă. Și aici există companii ce coordonează împreună cu profesori din facultate lucrări de diplomă de mult timp (de ex. Adobe). Credem însă că în prezența unui cadru adecvat numărul acestor colaborări va crește substanțial și mai mult decât atât vom reuși să facilităm continuarea colaborărilor începute prin stagii de practică.
maraton ciclism cheile rasnoavei
Am fost si la primul meu maraton pe munte, pe Cheile Rasnoavei. Dupa Prima Evadare si Skoda Velo Challenge am prins gustul si voiam sa incerc ceva mai greu. Cum n-am reusit sa ajung nici la Azuga si nici la Maratonul Vinului ultima sansa era maratonul de la Cheile Rasnoavei. Erau 2 trasee propuse, unul de 18km cu 430 m urcare si unul de 56 cu vreo 2km de urcare. Initial l-am exclus pe cel de 56 ca fiind mult prea greu dar in ultima saptamana m-am gandit (prosteste) ca nu fac 300km cu masina ca sa merg 18km asa ca m-am inscris la ala “un pic mai greu”. Prima greseala.
A doua greseala a fost ca am plecat spre Rasnov in dimineata cursei, trezit la 5.30, plecat la 6, fara sa mananc mare lucru. Cand am intrat pe traseu eram deja obosit. (offtopic: Un lucru foarte bun la maratoanele astea este ca poti sa mergi cu familia, cat tu te chinui pe munte familia sta frumos la aer curat. Silvia s-a bucurat f mult sa ajung in preajma unei curse si a regretat ca nu a venit si ea cu bicicleta, a mers insa un pic cu a mea, uimind ceva lume pt ca este ceva mai mica decat bicicleta).
S-a plecat cu aproape o ora intarziere fata de ora anuntata si s-a inceput catararea imediat. Dupa vreo 300m mi s-a desprins unul din suportii de bidon si am pierdut unul din cele 2 bidoane de apa. Nu m-am oprit pt ca nu am vrut sa pierd contactul cu plutonul. Neavand deloc exercitiu pe munte mi-am propus sa gasesc pe cineva care este cam de acelasi nivel cu mine si sa stau in roata lui. Chestia asta a functionat pana la primul push-bike. O panta pe care daca era ud pe jos nu cred ca puteam sa o urc in picioare acum a trebuit sa o urc impingand la bicicleta. Dupa panta asta au urmat cateva urcusuri si coborasuri ff abrupte pe crengi pe care le-am facut iar pe langa bicicleta si pe care deja au inceput sa ma ajunga cei mai rapizi de la cursa scurta (care au plecat 20-30 de minute mai tarziu). Incet incet am ajuns dupa o ora si jumate la cabana trei brazi, primul punct de alimentare (km 12). Aici am intrat in vorba cu Art(h?)ur un coleg de suferinta care se gandea sa intre pe traseul de 18 km si sa termine cursa repede. Eu i-am zis ca am venit sa termin cursa ca e fiica-mea la final si nu pot sa abandonez si l-am convins sa continue. A fost momentul cheie al cursei pentru mine pentru ca Arthur a fost realmente extraordinar ramanand impreuna cu mine pana la sfarsitul cursei desi eu de la un punct am devenit muuult mai lent.
De la trei brazi a inceput o coborare ff abrupta pe care am facut-o cu greu, coborand in unele bucati de pe bicicleta si apoi inca o bucata de coborare pe drum pietruit pe care am reusit sa cad destul de rau (zdrelit toata partea stanga). Traversat soseaua Predeal Rasnov si inceput urcarea spre Diham. Au fost 2 urcari ff abrupte 500m diferenta de nivel in 3-4 km si apoi inca vreo 400 m in tot atata, urcari pe care le-am facut mai mult pe langa bicicleta. Pe urcarile astea am ramas si fara apa, am avut foarte mare noroc ca am intalnit niste izvoare pe drum, am bagat vreo 2-3 litri de apa acolo. Urcarea dintre Forban si Diham pe drum forestier era destul de accesibila daca eram la inceputul cursei dar dupa 3-4 ore de mers prin soare si aici am mers destul de mult pe jos. La Diham a fost al doilea punct de alimentare si am mancat/baut bine, dupa care a urmat coborarea. Pe penultima urcare ne-au prins 2 intarziati si la inceputul urcarii spre Diham ne-au mai prins inca 4. Acestia 4 s-au desprins pe coborare, coborare pe care eu am facut-o mult mai prudent si din cauza ca eram accidentat deja si ma durea ff rau mana de la vibratiile bicicletei. Coborarea de la Diham a fost foarte tare, mers kilometri buni cu 30-40 km pe ora pe drum de tara fara sa dai din pedale, a fost superb. Dupa coborarea mai urmat o bucata de plat si la intrarea in Rasnov am fost scutiti de ultima bucla (si de vreo 300m de urcare) dar nu e clar daca din cauza ca eram ff intarziati sau pentru ca era un incendiu in zona respectiva (erau masini de pompieri si elicoptere).
Am terminat dupa 5 ore si un pic, o medie orara de cca 10km/ora. A fost foarte tare, m-am simtit ff bine la final si de-abia astept sa repet experienta. Sper ca data viitoare sa reusesc sa ma misc a doua zi dupa cursa:) Silvia a fost foarte entuziasmata de medalia primita pentru participare, medalie care i-a fost daruita si m-a anuntat ca de data viitoare vine si ea.
Spirit de turma sau apartenenta la o comunitate?
Zilele trecute pe fb un student pe care il apreciez ff mult scria ca s-a saturat de toti care floodeaza fb cu mesaje despre Nicusor Dan din “spirit de turma”.
Acesta nu este un articol despre Nicusor Dan ci despre acest spirit de turma si poate chiar mai mult, despre lipsa lui.
Am copilarit pe vremea lu Ceausescu si cred ca atunci ni s-a introdus acest concept de “spirit de turma”. Celor mai tineri conceptul le-a fost introdus de parintii lor, crescuti in epoca de aur. Comunistii au infiintat cooperativele dar au lucrat permanent pentru a desfiinta orice dorinta de comunitate deoarece oamenii uniti si lucrand pentru un tel comun puteau deveni periculosi. Am fost asadar crescuti in ideea ca a fi intr-un grup si a actiona impreuna cu grupul este rau, este in “spirit de turma”, ca ne asemuim cu dobitoacele daca facem asta.
Suntem crescuti sa fim individualisti, sa ne diferentiem de ceilalti si sa nu incercam sa ne integram. Nu apartinem niciunei comunitati pentru ca o comunitate nu urmareste intotdeauna toate telurile individului ci ale grupului per ansamblu. Noi nu reusim sa asimilam ideea ca binele turmei va aduce bine si individului si ne detasam de orice comunitate care nu ne urmareste 100% interesele.
Dupa 20 de ani de la caderea comunismului, un numar mic de romani au avut ocazia sa vada, sa se educe in alte societati si un numar si mai mic au fost dispusi sa aduca aceste modele si cunostinte si in .ro. Poate ca n-ar fi rau sa ascultam ce au de spus acestia din urma si sa mai incercam sa ne integram din cand in cand si in cate o turma. Iar daca nu suntem in stare macar sa fim mai toleranti cu cei din jur.
Prima Evadare 2012
Am mai participat la Prima Evadare in 2010 si a fost o experienta fabuloasa. A fost prima mea iesire cu bicicleta pe off-road in vreo 15-20 de ani si a plouat de a rupt. Am terminat in 4 ore si un sfert in conditiile in care eram intr-o forma excelenta (mergeam peste 100km saptamanal). Intre timp am cam abandonat bicicleta din motive de program (dus copil la gradinita) si am ratat cursa din 2011 din motive personale. Planuiam insa sa ma apuc din nou sa merg si cursa din 2012 a fost exact pretextul necesar. Mi-am facut un upgrade la bicicleta (am luat un Corratec de la Veloteca) si am mai inceput sa avem si iesiri in familie cu bicicleta seara pe langa casa. Silvia (fiica-mea) este super incantata de bicicleta si de-abia asteapta sa mearga si ea la concurs cand mai creste.
Cum anul asta a aparut si posibilitatea de a inscrie o companie am lansat ideea si in facultate si cu putin ajutor ne-am strans o echipa de 8 oameni, echipa destul de competitiva in opinia mea. Colegii de echipa, mai competitivi ca mine au fost si la o recunoastere full pe traseu, eu am facut doar de 2 ori padurea Baneasa, o data cu Raluca (eu pe bicicleta veche) si o data singur contra-cronometru sa ma obisnuiesc cu bicicleta noua pe offroad. A fost ok dar dupa cazaturile din 2010 inca imi este un pic frica cand ies de pe asfalt:( Mi-a mai placut anul asta ca am primit absolut intamplator (0.1% sanse) acelasi numar ca in 2010 – 173, numar pe care intentionez sa-l cer explicit la anul:)
In ziua cursei la 8.30 eram la start sa prind un loc in fata. Stiam din 2010 cat de important este sa pleci cat mai repede. Le-am tinut un loc si colegilor astfel incat atunci cand s-a dat startul eram toti 8 grupati undeva destul de in fata (vreo 20 de metri de linia de start). Am plecat ff tare (gps-ul spunea ceva de 40km/h viteza maxima in zona startului) si am castigat cateva pozitii si totul mergea ok pana am dat de primele denivelari mai mari prin padure. Acolo mi s-a strambat ghidonul, o problema pe care am avut-o de cand am luat bicicleta si pe care am sesizat-o baietilor de la Veloteca 
la revizie si pare ca nici ei nu s-au descurcat sa-l stranga mai bine (eu recunosc ca nu ma pricep deloc la reglat biciclete). L-am indreptat un pic si l-am strans cu imbusul dar am pierdut timp si n-a tinut asa ca am mers cam toata cursa cu ghidonul ff sensibil si in general stramb si in plus avea tendinta sa se strambe si mai rau la gropi luate tare sau daca luam o mana de pe ghidon. Asa ca m-am alimentat doar pe asfalt sau la cele 2 puncte (24/40) si am mers ceva mai incet prin padure. Alte probleme n-am mai avut si probabil datorita prudentei cauzate de ghidon am reusit sa nu cad in cei 55km.
Am mers destul de tare prin camp si pe potecile mai putin denivelate, ajutat si de My Tracks (de la Google) care imi spunea din km in km cat am facut si cu ce medie. Mi se pare o idee buna sa te tina in priza si sa te ajute sa tii o medie orara buna. La sfarsitul cursei am vazut ca nu este extrem de precis dar pe mine m-a ajutat.
Am evitat sa opresc ff mult la alimentare. La primul punct am stat doar cat unul dintre organizatori (exceptionali!!!) mi-a umplut bidonul si cat am bagat niste glucoza iar la al doilea punct am baut niste apa si am luat un pumn de glucoza cu care era sa ma inec pe coborarea abrupta care urma imediat:)
Am accelerat chiar un pic pe ultimii 10 km si incepusem sa depasesc oameni pana la km 49? cand s-a intrat pe o poteca ff denivelata pe care ghidonul meu n-a mai rezistat. L-am mai strans inca o data ff tare, am incetinit f mult si am reusit sa trec bucata respectiva si sa sprintez de final pe ultimul kilometru.
Am terminat in cca. 2h55, cu 20 de minute mai bine decat imi fixasem ca obiectiv. Ca si acum 2 ani senzatia de la final a fost absolut fantastica. Este fabulos cand auzi publicul la final si iti dai seama ca s-a terminat chinul si ca ai reusit sa termini. Spun chin nu pentru ca ar fi fost ceva ingrozitor de greu ci pentru ca am incercat sa scot maxim din muschii atrofiati de statul la calculator si din conditia fizica inexistenta pe care o am. M-au motivat 2 lucruri ff tare, tricoul galben pentru primii 100 la care am crezut pana la un punct ca am o sansa (ff naiv din partea mea) si echipa – am vrut tare mult sa intram in primele 5-10 companii participante (nu s-au afisat inca rezultatele asa ca nu stiu daca acest obiectiv s-a realizat)
La final am baut o bere, am facut poze si am plecat pe bicicleta inapoi spre casa.
A fost o experienta super pentru care le multumesc organizatorilor (nu cred ca pot sa repet indeajuns cat de extraordinari au fost) si coechipierilor mei care au mers excelent: Andreea, Tudor, Emil, Andrei, Razvan, Stefan, Matei.
Pt poze cu echipa verificati albumul de pe facebook (multumim fotografilor)
