feedback din nou

Ma alatur si eu colegilor care v-au indemnat sa dati feedback (1,2,3,4,5) si mai vreau sa mai adaug 2-3 lucruri. Este foarte important modul in care dati feedback daca vreti sa fiti luati in serios. Mai multe detalii despre modul in care ar trebui sa dati feedback cititi aici.

O observație suplimentară este că feedback-ul se citește și lucrurile evoluează pe baza lui (5,6). Poate nu întotdeauna foarte rapid dar evoluează. Ajutați-ne să fim mai buni:)

Mulțumesc!

povestea unui mic succes

De mic copil mi-am dorit să fac sport la un nivel cât mai competitiv. Diverse probleme medicale mi-au permis ca singurul sport pe care să-l fac aproape de performanță să fie șahul – care nu m-a atras foarte mult. În urmă cu câțiva ani (vreo 2 ani și jumătate cred) am redescoperit bridge-ul, pe care îl învățasem în liceu, și am realizat că încă sunt șanse să practic un sport la un nivel de top. 

Cum în orice sport performanțele vin destul de greu nici nu m-am așteptat să apară ceva prea curând. Campionatele naționale de Butler (punctaj în IMP-uri) de anul acesta însă au adus surpriza.

Obiectivul pentru acest campionat era să ne calificăm în semifinale. Trebuia ca din 66 de axe câte au participat în sferturi să intrăm în primele 28. Nu părea a fi un obiectiv foarte realizabil când am văzut că stăm la masa 10 din 11 (jucătorii sunt aranjați în ordinea locului din trofeul național – pentru cei care n-au legătură cu bridge-ul, similar cu clasamentul ATP de la tenis). Concursul a început prost. Am licitat foarte agresiv o parțială și am ajuns într-un fit 5-2 cu AQ în 5 după mine. Am luat și o contră și am dat 500 puncte. Încet încet lucrurile s-au mai schimbat. Flancul a început să meargă, Lucian a mai produs niște contracte, am mai primit niște cadouri și am terminat primul tur pe undeva pe la locul 45, destul de departe de calificare. 

Turul 2 a mers mult mai bine. Chiar dacă deja începusem să obosim ne-am propus să nu jucăm la recuperare ci doar să jucăm corect, să nu supralicităm și să ne apărăm cât putem de bine. Cu puțin noroc tactica a dat rezultate și primind un singur cadou de la adversari (5 pici contrate -4 = 800p fata de 600 cat erau 5 trefle dificil de făcut) am terminat turul undeva pe la locul 20. Concursul a fost organizat foarte prost astfel că de-abia a doua zi (la 6 dimineața când m-am trezit) am aflat că ne-am calificat penultimii în semifinale. Am ieșit pe 27 din 64, chiar înaintea vice-campionului mondial de juniori de la Beijing. 

Obiectivul era atins. Urma să jucăm cu cele mai bune axe din țară. La cele 28 care se calificaseră din sferturi s-au mai adăugat primele 8 axe – campionii din anii trecuți, axele din echipa națională, axele formate din jucători din primii 20 din țară (noi suntem undeva pe la locul 200-300).

Sâmbătă la prânz au început semifinalele. Deja începusem să acumulăm un pic de oboseală după cele 44 de done jucate vineri și după noaptea cu 5 ore de somn (de stres) și nici nu știam ce să ne mai propunem mai departe. Să intrăm în finală nu părea realizabil – se calificau primele 15 axe din 36 și noi eram penultimii favoriți. Ca și în sferturi am decis doar să încercăm să jucăm bine și să nu facem prostii. 

Lucrurile au început aici bine. Ni s-a jucat un 3nt în loc de 4 cupe, care s-a picat inexplicabil și am câștigat primul meci, am ajuns în baraj în 5 cupe si am scăpat necontrați ceea ce ne-a câștigat încă un meci. Lucian a găsit un baraj de excepție împotriva unei axe din echipa națională, ceea ce i-a făcut să joace la recuperare în dona a 3-a. Tricolorii 🙂 au contrat 3nt pentru a cere un atac mai special și Lucian s-a descurcat să facă și +1. Am găsit un șlem de 6 caro pe care adversarii nu au găsit atacul și am mai câștigat un meci.  Înca 2-3 meciuri plate pe care pot doar să spun că ne-am apărat ideal și am reușit să nu livrăm nimic și a venit și momentul să gafez din nou. 

Ajungem într-un 3nt in care am 9 levate de tras (după ce dau drumul de 2 ori la culoarea sensibilă), sau 10 dacă joc un pic mai atent. Problema a fost că din neatenție sau din lipsă de concentrare, prostie, oboseală sau alte motive am ajuns să îmi blochez circulația și am fost singurul din sală care a reușit să le pice. 

Cu toate astea după primul tur de semifinale suntem pe un neverosimil loc 10. 5 victorii, 2 egaluri si 2 infrângeri din care cea mai clară victorie cu sfertfinaliștii de la ultimul campionat mondial!

În al doilea tur am început să fim conștienți că avem o șansă și am avut șansă. La prima schimbare adversarii au reușit să joace 2 contracte greșite (4 cupe X-2 si 4 pici -2) ceea ce a făcut să câștigăm meciul la o diferență imensă și să avem un moral excelent pentru meciurile următoare. Schimbarea următoare am ajuns și noi în 5 pici în loc să jucăm 4 (am greșit un pic licitația și partenerul m-a luat ceva mai tare). Am recuperat pe schimbarea 3 unde i-am prins pe Filip-Moraru (jucatori de top 20) certându-se și le-am luat 800 de puncte la 4 trefle contrate și i-am picat la un șlem. Turul a continuat cu singurul șlem pe care l-am picat noi în concurs (6 pici -2) după un joc de levată în care nu am găsit absolut nimic (trebuie să găsesc unul din cei doi onori de pică și popa de treflă sau dama de cupă). Din fericire e un șlem pe care îl pică multă lume așa că nu a fost foarte neplăcut ca scor. Meciul următor am inspirația să joc doar 3nt cu 20p în mână după deschiderea partenerului de 12-14. Toată lumea joacă șlem și pică – noi jucăm manșă. Rezultat – l-am bătut și pe cel mai bine cotat dintre jucătorii români. Din acest moment am început să mă rog să prind done plate și numai din astea au venit până la sfârșit. Doar am mai picat o manșă pe o apărare foarte bună a adversarilor și prietenul Cătălin n-a găsit un șlem. Am terminat turul 2 pe 6 și semifinalele pe 5. La o analiză la rece a meciurilor din semifinale am constatat că din 54 de done axa noastră a fost declarant doar de 15 ori (în mod normal ar fi trebuit să fim de cca 27 de ori). Am licitat excesiv de prudent și am compensat contractele jucate jos de adversari cu un flanc foarte bun. Nu cred că am reușit să mă concentrez ca declarant atât de bine cât m-am concentrat în flanc. Am ghicit atacuri, cărți cheie, am intuit cum să scap din plasări, pe scurt a mers brici.

După ce începusem sferturile la masa 10 din 11 și semifinalele la masa 9 din 9, duminică dimineață am început finala la masa 3. Cred că m-am simțit ca acei amatori care prind o finală de cupa Franței la fotbal. Singura diferență este că la bridge nu există spectatori. Se joacă într-un anonimat desăvârșit. Singurii care vin să asiste sunt jucătorii mai pasionați (maxim 10) care vor să vadă ce se mai joacă.

Primul tur al finalei a început prost și s-a terminat și mai prost. Am greșit licitații (jucat 3nt in loc de 5 caro, 4 cupe fit 4-3 in loc de 4 pici, jucat 5 pici in loc de 4, jucat 4 pici in loc să ne apărăm la 4 carouri), flancuri, declaranți și pe deasupra am avut și ghinion. Am jucat 2NT juste ca să constatăm că în sală se livrează 3nt – și nici nu era o apărare grea. După acest prim tur de coșmar am ajuns de pe 5 pe ultimul. Am terminat turul pe ultimul loc atât de departe de ceilalți că nu părea că mai scăpam de acest loc. 

Poate cea mai mare realizare a acestui concurs a fost ultimul tur al finalei. Am reușit să ne revenim psihic după catastrofa de dimineață, să ne ridicăm deasupra oboselii acumulate (152 de done jucate în 3 zile fără prea mult somn) și să terminăm turul pe 5-6. I-am bătut rău pe toți jucătorii care ne erau simpatici. Iar am fost printre singurii care n-au licitat un șlem care se intră la masa lui Bogdan Marina, am prins un baraj bun și o contră într-o parțială la Gavriliu – Bontaș, încă un șlem pe minore la masa lui Gelu Șerpoi. Am terminat concursul cu capul sus, am scăpat de ultimul loc, ne-am făcut și noi un pic cunoscuți la un nivel foarte înalt.

Câteva fapte diverse – Lucian a fost singurul junior din finală, eu am fost cel mai slab clasat jucător în clasamentul național și al treilea sau al patrulea ca vârstă (în ordine ascendentă). În finală axa noastră a jucat cca. 50% din done declarant față de sub 30% în semifinale. În semifinală și finală am jucat doar 4 șlemuri din care 1 picat. Se pare că nu am găsit încă vreo 3 șlemuri din care doar 1 ne-a afectat puternic ca punctaj ( a fost găsit de foarte multe axe). Am jucat cu aproape toate axele de top de la noi și cu majoritatea am ieșit pe +. I-am ratat doar pe Coldea – Ioniță – cei care au câștigat turneul (poate și fiindcă nu au jucat cu noi :)) ).

A fost o experiență deosebită din care am învățat enorm, mai puțin despre bridge și mai mult despre mine. Nu credeam că un sport ca bridge-ul poate fi atât de obositor (dureri de cap, cârcei 🙂 ). Mai multe despre ce am învățat din această participare într-un articol viitor:)

inca o companie care promoveaza mediocritatea

Totuși încă mă miră lucrurile pe care le văd în țara asta. Blue Air oferă o promoție pentru studenții care au 5 pe linie. După ProTV care a realizat ”becalizarea româniei”, după Libertatea care a adus tabloidele in topul presei scrise, după multe alte companii care s-au adresat publicului needucat și au promovat lipsa educației și în rândul celorlalți a venit și rândul celor de la Blue Air să-și manifeste inspirația în domeniul marketingului. Brand managerul / directorul de marketing de la această companie a venit cu ideea să facă un concurs pentru studenții care au în această sesiune 5 pe linie. Aceștia pot câștiga un weekend în Austria la ski dacă aduc carnetul cu 5 pe linie. Probabil cel care a venit cu această idee s-a încadrat în această categorie. Mi se pare o idee incredibil de proastă să promovezi notele proaste în mediul studențesc. Din astfel de motive studenții încep să aibă ca obiectiv menținerea liniei de plutire și nu obținerea unor performanțe mai acătării.

Mulțumesc studentului care mi-a atras atenția asupra acestei orori.

follow-up – cum ar trebui sa se desfasoare un laborator

Nu cred că am primit niciodată un feedback atât de consistent și nedistructiv la un articol. Vă mulțumesc tuturor! Din acest motiv nu pot să sumarizez punctele voastre de vedere doar într-un comentariu și aloc timpul pentru un nou articol. Voi încerca să rezum principalele voastre idei și să mai aduc câteva argumente.

Mai întâi am reținut distincția între laboratoare care urmează structura cursului și laboratoare care nu urmează structura cursului și diferența principală între aceste laboratoare ține de timpul alocat prezentării teoriei.

Din punctul de vedere al structurii se pare că suntem oarecum de acord că trebuie să existe un rappel al teoriei. Mihai afirmă că este neproductiv să reiterăm noțiuni ce ar trebui cunoscute de la curs dar nu oferă soluția miraculoasă prin care să convingem studentul să știe acele lucruri. Dacă dăm taskuri care au o legătură puternică cu ce s-a făcut la curs și nu mai explicăm cum se fac acele taskuri mai degrabă ar avea efectul contrar – studenții n-ar învăța nici materia la curs și nici n-ar mai rămâne nici cu puținul pe care-l explicăm la laborator. Cred că testul referitor la ce s-a făcut la curs ar putea să fie ok. 

Asupra modului de desfășurare a lucrului sunt câteva aspecte pe care le-ați subliniat și pe care le consider valoroase (precizez și numele pentru că se poate să vă fi înțeles eu greșit punctul de vedere): 

  • trebuie stimulată latura colectivă – trebuie să apară discuții, polemici, prezentarea trebuie făcută într-un mod interactiv (Claudiu, Ramona). Absolut de acord. Trebuie să existe aceste discuții deoarece suntem la un nivel la care toată lumea poate aduce ceva nou. 
  • lucru și individual bazat pe taskuri – (Mihai, Claudiu, Silvia) 
  • laboratorul trebuie să pună accent pe înțelegere, gândire,  deprinderi practice,  hands on (cu videoproiectorul?) – eu personal cred că laboratorul trebuie să faciliteze înțelegerea conceptelor prin realizarea unor taskuri și să creeze condițiile prin care studentul să aprofundeze. 
  • referitor la modul de evaluare – nu sunt de acord cu evaluarea periodică (Anca) pentru că majoritatea studenților preferă să învețe înainte de evaluările periodice – la fel ca la examene. (constatat experimental). Cred că evaluarea la fiecare laborator îi forțează un pic pe studenți să învețe, chiar dacă poate îi defavorizează un pic pe cei (mai puțini) care învață din plăcere și nu pentru notă. Am impresia că totuși majoritatea sunt de acord cu acest aspect.
  • rezultatul unui laborator – trebuie ca un laborator să aibă un rezultat practic (Dragoș)? Se poate obține așa ceva în 2 ore (nici măcar)? Sau rezultatul 
  • absolut de acord cu ideea feedback-ului. nu l-am menționat pentru că la noi la facultate s-a implementat sistemul de aproape 2 ani și oricum îl practicam și înainte (sunt astfel de feedback-uri postate și aici pe site [1][2])
Problema poate fi cum facem să strecurăm aceste idei în 2 ore (teoretic 1h40′). Care ar fi prioritare? Care laboratoare se pretează la a obține rezultate, care laboratoare sunt mai bune pentru discuții și care sunt mai bune pentru taskuri practice?
Putem să împărțim laboratoarele pe care le facem de-a lungul semestrului în laboratoare cu taskuri individuale, laboratoare cu taskuri în echipă care să producă un rezultat, laboratoare în care să purtăm discuții. Evaluarea putem să o facem prin sondaj? Dăm din când în când teste să vedem dacă studenții au citit cursul sau nu.
Se pare că discuția este productivă deoarece generează răspunsuri dar generează și noi întrebări. Nu ezitați să comentați 🙂

cum ar trebui sa se desfasoare un laborator?

Ieri am primit un feedback cel putin interesant de la un student pe care-l apreciez foarte mult. Mi-a zis că lui i se pare mai bine ca la laborator doar să se explice lucruri și nu să se dea taskuri și să se facă evaluare. Un astfel de feedback m-aș fi așteptat să-l primesc de la un student care n-a făcut nimic la laborator, nu de la unul care a muncit la toate laboratoarele. În completare însă a adăugat – ”de bătut capul cu exercițiile putem să facem și noi acasă”. Chiar în aceeași seară am citit o discuție interesantă pe un subiect foarte similar pe blogul lui Alex.

Constat din aceste discuții și din experiența acumulată la laboratoarele pe care le-am ținut pe la diferite materii (nemaivorbind și de experiența de student) că laboratoarele tind cumva să ia locul cursurilor. Asistenții trebuie să explice la laborator încă o dată ce s-a discutat deja la curs. Acest lucru are mai multe cauze:

  • valoarea educativă a cursului nu este percepută de student – acesta simte că pierde timpul dacă se duce la curs și crede că poate să investească timpul respectiv într-un mod mai util
  • faptul că la laboratoare se reiau aspecte teoretice predate la curs și necesare pentru realizarea laboratorului. Studentul știe că oricum lucrurile pe care le pierde neasistând la curs i se vor explica pe scurt la laborator și în general este mulțumit cu asta.
  • timpul mult prea mare alocat în sesiune pentru examene. Acest lucru duce la următorul fenomen – învățarea materiei predate la curs nu se face pe parcurs ci în intervalul de 4-5 zile dintre examene.

Cum ar trebui deci să se desfășoare un laborator? Studenții să vină înainte de laborator cu cursul citit și laboratorul să presupună desfășurarea unor lucrări practice cu suportul asistenților? Cum ne asigurăm că studenții au cursul citit ținând cont că din experiență acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată. O versiune pe care am întâlnit-o a fost – scurt test ce permite accesul la laborator – nu ți-ai citit – nu intri. Nu mi se pare o idee bună pentru că nu mi se pare normal să limitezi accesul la ore pe acest criteriu iar timpul pierdut cu testul poate fi folosit pentru a reaminti câteva aspecte teoretice.

Laboratoarele trebuie evaluate? Cred că da, pentru că experiența arată că majoritatea studenților lucrează doar pentru a obține puncte și nu pentru a învăța. Evaluând laboratoarele se stimulează și învățarea.

Cum ar trebui deci să decurgă un laborator considerând aceste criterii (prezentare teoretică, activitate practică, evaluare)?

jurnal de proiect fonduri structurale – ep.1 scrierea proiectului

un prieten și coleg de-al meu mi-a trimis urmatorul jurnal pe care l-a ținut de-a lungul scrierii, contractării și implementării unui proiect pe fonduri structurale. Din motive ușor de înțeles nu poate să-l publice pe blogul personal, și m-a rugat pe mine să fac acest lucru. Jurnalul este scris la persoana I însă mai multe din numele organizațiilor și oamenilor din jurnal sunt anonimizate. Jurnalul va fi publicat pe acest blog în mai multe episoade. Astăzi vă prezint primul episod – scrierea proiectului. Scopul acestui jurnal este să familiarizeze eventualii doritori cu haosul implementării proiectelor pe fonduri structurale în România.

”Fac parte dintr-o organizație non-profit și în același timp sunt și angajat al UPB. În cadrul organizației non-profit derulăm de ceva timp un proiect educativ de succes cu finanțare privată pe care am decis să-l extindem cu suport de la stat. Știam din surse sigure că va urma un call pe domeniul pe care lucrăm noi și că vor fi niște proiecte mari care se vor da foarte repede și că trebuie să fim pe fază. După o lungă așteptare, când aproape ne piedusem orice speranță a apărut și call-ul. Nici o surpriză. Deadline cam într-o lună pentru a pregăti proiecte de 500k-1500k Euro. Call-ul e făcut la mișto. Multe neclarități, formulare ambigue. De exemplu formularul de buget este incredibil – nu trebuie să spui nimic precis despre ce faci cu banii. După 2 săptămâni apare evident și corrigendum-ul. Câteva din erorile flagrante au fost corectate. Evident că pentru a fi la curent cu modificările trebuie să vizitezi zilnic site-ul organizației care se ocupă de call. Nu există alt mijloc de informare.

Partea bună este că acest call se potrivește foarte bine cu ce voiam noi să facem, așa că ne punem pe treabă. Primul pas – căutăm parteneri pentru proiect (existau contacte deja inițiate că altfel nu era nici o șansă) și căutăm o firmă profesionistă care să ne scrie proiectul. Fiind un proiect de mari dimensiuni am ajuns la concluzia că este mai bine să apelăm la o firmă de consultanță în acest scop pentru a avea mai multe șanse de reușită. După discuții cu mai multe astfel de firme am ajuns la următoarea concluzie: noi trebuie să scriem cea mai mare parte a materialelor – ideea, argumentarea, noi trebuie să facem rost de toate actele, ei fac bugetul și pun totul la un loc. Pentru aceste lucruri ni se cere 5% din valoarea proiectului în caz de reușită + (în unele cazuri) taxă de scriere de 1000-5000 euro. Presupunând că ni s-ar părea avantajos, beneficiarii proiectului fiind organisme publice nu aveam mijloacele legale pentru a da acești bani sau dacă ar exista teoretic mijloacele legale nu am avea timp să organizăm licitație în timpul necesar. Astfel până la urmă am decis să-l scriem noi.

Partenerii s-au strâns și ei destul de greu deși vorbisem în prealabil. Una din universitățile mari de la noi nu a arătat nici un interes pentru a participa la un proiect în beneficiul propriilor studenți așa că a trebuit să o eliminăm din plan. Am strâns 6 parteneri în total pentru care am obținut acte, descrieri și semnături pe acorduri de parteneriat în mai puțin de 2 săptămâni (mi se pare un record). A nu se înțelege că acești parteneri contribuie cu altceva la scriere. Tot noi, care am inițiat proiectul trebuie să ne ocupăm de scriere, ei primind proiectul de-a gata. Partea proastă cu aceste proiecte este că timpul investit pentru a scrie un astfel de proiect este destul de mare (cam o 10 om*zi) și recompensa poate fi 0.

În timpul scrierii am luat decizia (pe care o vom regreta ulterior) de a ținti un buget micuț – pe ideea că fondurile mari se distribuie politic și că dacă cerem un mizilic avem șanse mai mari să prindem proiectul.

După câteva săptămâni în care am pierdut o grămadă de timp cu hârțogăraie, cu aplicații web aproape complet neutilizabile (ca să modifici datele unui partener trebuie să refaci toată lista partenerilor…) și cu nopți nedormite am reușit să trimitem proiectul în timp util.

Despre anunțarea rezultatelor, contractare și implementare în episoadele viitoare.”