cea mai norocoasă zi din viața mea

Este începutul lui ianuarie 2017. Este dimineață și încă ninge zdravăn. Am ieșit prima oară pe la 6 să dau zăpada și acum e în jur de 10 și între timp am mai dat zăpada o dată, am încercat să ies cu mașina pe stradă, am mers 3 metri și n-a reușit să treacă așa că mi-a mai luat juma de oră să scot mașina din nămeți și să o bag înapoi în curte. Am cam 800m de mers până la un posibil autobuz și o să fac probabil cam 1-2h până în oraș.

Copiii se bucură însă. Au ieșit afară și se joacă la vreo 50m de mine. La un moment dat dintr-o curte mai îndepărtată văd că iese nesupravegheat rottweilerul vecinilor. Este un animal de un an și ceva, la limita superioară (sau poate chiar peste) a rasei. Probabil vecinul iar a lăsat poarta deschisă. Știu că este dresat și că este al 3-lea sau al 4-lea rottweiler pe care l-a avut acest vecin de-a lungul timpului dar totuși nu mă simt confortabil să-l stiu lângă copii așa că îi chem să intre în curte și mă îndrept spre ei. Copiii se mișcă greu prin nămeți și nu reușesc în timp util să intre în curte iar eu ajung lângă ei în același timp cu câinele. Îi zic câinelui să meargă acasă, nefiind prima oară când sunt surprins cu el singur pe spațiul public. Nu îmi este chiar frică dar sunt stresat pentru că percep agitația câinelui și faptul că sunt singur cu el și cu copiii. Câinele începe să dea târcoale copiilor și eu încerc să mă așez între el și ei. Când prind un moment îl ridic pe Radu care era cu fața la nivelul botului câinelui. În momentul ăla câinele se strecoară și o prinde pe Silvia de picior. Îl scap cumva pe Radu din brațe și mă înfig cu ambele mâini în zgarda câinelui și reușesc cumva să-l desprind de Silvia. O fracțiune de secundă, probabil în care a fost nedumerit pentru că pleacă cu mine în spate, trăgându-mă de parcă nu aș exista și sare și o mai prinde încă o dată de picior. Între timp ajung lângă noi George (cumnatul meu) si Dan (un vecin). George reușește să-l prindă și el cu mâna de zgardă iar Dan cu o coadă de lopată (că era din aia de plastic) lovește câinele pentru a scoate piciorul Silviei din gura lui. Suntem 2 oameni care tragem de el (eu am încă mâna pe zgarda lui chiar dacă m-a trântit jos) și unul care-l lovește și în final reușește Dan să o tragă pe Silvia și să o ducă la adăpost, revine și îl ia și pe Radu, care încă se dezmeticea după ce îl scăpasem eu în zăpadă, în timp ce noi ținem de câine. Eu fiind căzut reușesc să îmi dau seama că ajunsesem cu fața foarte aproape de botul lui și mă trag mai în spate. Când fac asta probabil îi atrag atenția asupra mea și se întoarce foarte rapid și mă prinde de picior. Reușesc să-mi scot pulpa din gura lui dar am o bucată mare de carne care pur și simplu atârnă. Nu pare să curgă foarte mult sânge dar nu arată chiar bine și mă repliez șchiopătând spre casă în timp ce George ajunge să rămână singur cu mâna în zgarda câinelui care pare că în sfârșit s-a calmat.

În casă Silvia încă țipă, Radu nu știe ce s-a întâmplat, eu reușesc să le zic să cheme salvarea și că să stea liniștiți că Silvia pare a fi ok. Îi verificăm repede piciorul și constatăm fericiți că pantalonii groși de schi și bocancii solizi au amortizat cu succes mușcătura. Pantalonii sunt rupți, ghetele sunt găurite dar piciorul este ok, doar sângerează puțin. Piciorul meu nu arată așa bine. Cer o cârpă lungă sau o fașă, nu mai știu și încropesc un garou, cum am învățat în copilărie la sanitarii pricepuți. Mai cer apă cu zahăr că mă ia cu leșin.

Salvarea ajunge cam în 20 minute. De fapt oamenii de la salvare. Salvarea se împotmolise pe stradă. Stăm în sectorul 1 din București, am uitat să menționez asta. Cineva îmi bandajează piciorul și mă anunță că ar fi bine să încerc să ajung la salvare. Se uită și la Silvia și confirmă că e ok, nu pare să fie afectate nici osul, nici ligamentele. Merg cam 5-600m spre salvare și de acolo spre spital.

Am avut incredibil de mult noroc. Copiii au scăpat cu viață, cu tendoanele și mușchii neafectați. Și eu am avut un noroc fabulos. Mușcătura mi-a făcut o gaură de vreo 10 centimetri dar a prins o zonă slab vascularizată cu multă grăsime și mi-a ratat tendonul de la genunchi la vreo 2 centimetri. Am luat antibiotice, am făcut injecții și eu și copilul, am fost cusut, am fost de câteva ori la spital pentru schimbat bandaje dar consider că față de ce putea să se întâmple a fost cea mai fericită zi din viața mea.

În ziua respectivă a venit și poliția, a deschis un dosar penal, ulterior am vorbit cu un avocat, am citit legislație și am analizat foarte serios care îmi sunt opțiunile.

Scopul meu nu a fost să pedepsesc foarte dur un vecin care fusese neglijent și nu închisese bine o poartă. Scopul meu era să văd cum să fac ca așa ceva să nu se mai întâmple. Ei bine legislația română nu-mi dădea nicio șansă. Aveam doar opțiunea să depun plângere penală împotriva stăpânului și acesta putea fi pedepsit cu până la câteva luni de închisoare. Nu exista opțiunea eutanasierii câinelui, nu aveam cum să cer ca stăpânul să nu mai dețină câini periculoși (sunt câteva rase clasificate în două grupe în OUG 55/2002). Singura opțiune reală pe care mi-o oferea minunata legislație română era să mă împac cu stăpânul câinelui și să-i cer anumite lucruri în schimbul nedepunerii plângerii penale. I-am cerut să se asigure prin mai multe metode (poartă intermediară sau legat sau renunțat la câine) că nu o să mai iasă câinele din curte.

A trecut un an și câinele n-a mai scăpat dar nici stăpânul nu s-a ținut complet de cuvânt. Câinele era permanent la poartă și era un stres permanent atât pentru mine cât și pentru Silvia, care-l vedea peste tot. Silvia a rămas cu traume în urma atacului fiind acum extrem de speriată de câini. Una din cele două curse de mountain bike pierdute anul ăsta a fost și din cauză că la un moment dat s-a oprit speriată de lătratul unui câine pe care nu-l vedea.

În jurul Crăciunului am aflat că rottweilerul a atacat și soacra vecinului, fără însă urmări, ceea ce însă mi-a accentuat și mai mult stresul. Așa că acum o săptămână am sunat vecinul și i-am precizat încă o dată că nu i-am cerut nimic altceva decât să se asigure suplimentar că acel câine nu mai iese. A zis că să ne întâlnim și să vedem.

N-am mai apucat să facem asta pentru că ieri câinele și-a atacat extrem de violent stăpânul. Nu sunt clare circumstanțele dar cert este că stăpânul a ajuns cu răni foarte grave la spital. Poliția a mai reușit să arate încă o dată cât de handicapată este de legislația idioată din România. Oamenii de la salvare nu puteau intra să acorde primul ajutor deoarece câinele era liber în curte iar polițiștii au refuzat să-l împuște. A fost nevoie să vină un echipaj special care să-l tranchilizeze pentru ca salvarea să poată să ia omul să-l ducă la spital. Se putea ca un om să moară pentru că poliția nu putea împușca un animal.

Am evitat să scriu public despre primul incident. A fost extrem de traumatizant și pentru mine și pentru copii. Eu am fost în stare de șoc câteva zile mai ales când am realizat ce se putea întâmpla. Ce s-a întâmplat în timpul atacului (care a durat sub un minut) am înțeles doar după ce am văzut imaginile de pe o cameră de supraveghere. Nu realizasem până atunci cum l-am scăpat pe Radu din brațe și cum am ajuns tras de câine până lângă botul lui. Când am auzit despre ce i s-a întâmplat vecinului eram la muncă și am dat un search pe google să văd dacă e ceva pe un flux de știri. Am uitat să cer rezultate din ultimele 24h și am fost șocat să văd că la fiecare 2-3 luni avem o știre despre cineva mutilat sau omorât de rotweilleri.

De ce scriu acum asta? Pentru că este clar că legislația este proastă și aș vrea să încep să lucrez să o schimb. Cred că următoarele lucruri ar fi absolut necesare pentru a limita dezastrele produse de acești câini:

  • actualizarea listelor de rase periculoase. Ultima actualizare este în 2002, poate ar trebui făcută periodic.
  • examen psihologic pentru posesorii acestora. Se cere examen psihologic când iei un carnet auto sau posezi o armă de foc, ar trebui să dai un astfel de test și când îți iei un animal cu un astfel de potențial letal.
  • eutanasierea câinilor din rase periculoase care atacă/mușcă omul (pot fi calificative aici – de ex provocați, în spațiul public, etc). Nu pot să cred că așa ceva nu este prevăzut în lege. În alte țări acest lucru este prevăzut și când atacă un alt animal din câte am înțeles.
  • interdicția pentru cineva care a avut un câine dintr-o rasă periculoasă care a mușcat un om (v. calificativele de mai sus) să mai dețină câini din astfel de rase. Interdicția aplicabilă și pentru rudele de gradul 1.
  • acordarea mai multor drepturi poliției pentru a interveni împotriva animalului în astfel de condiții

Probabil că vor fi iubitori de animale care o să-mi sară în cap, o să-mi explice cât de minunate sunt aceste animale și cum nu ar trebui omorâte. Sunt absolut de acord, nu ar trebui omorâte pentru că există, ar trebui omorâte doar după ce atacă un om. Sunt animale care pot face adevărate dezastre. Cu acest animal, care nu era la maximum de dezvoltare încă, nu era în mod extrem de agresiv și nu era pe teritoriul lui, ne-am luptat 3 oameni puternici, ne-am luptat pentru niște copii, beneficiind de un flux puternic de adrenalină, și am ieșit destul de șifonați cu mult noroc. Și nu am fi avut absolut nicio șansă dacă nu avea zgardă.

Aș aprecia sugestii și ajutor despre cum am putea promova actualizarea acelei ordonanțe de urgență în spiritul ideilor de mai sus și eventual chiar scrierea unei propuneri de lege.

pe bicla in 2017

N-am mai scris de mult un astfel de rezumat. Am inceput in 2014 cu rezumatul anului 2013, apoi cu cel al lui 2014 si in 2016 am scris doar despre aventura de la 4 munti. 2017 a fost anul in care am mers cel mai mult pe bicicleta pana acum. Am facut peste 3000 km si am urcat cam 36000 de metri si totusi a fost anul in care am concurat la cele mai putine curse din 2012 incoace. N-am concurat eu dar in schimb a concurat Silvia care a castigat in acest an aproape toate concursurile la care a participat si care a obtinut si titlul de vicecampioana nationala. Mai multe despre cursele ei puteti citi pe blogul ei (pe care scrie chiar ea din cand in cand) sau pe pagina ei de facebook.

Din punct de vedere curse 2017 a fost simplu, am fost practic doar la 3. Prima a fost tura lunga de la Vidraru pe care mi-am dorit sa o termin de foarte mult timp dar la 90 de km cu 2000m diferenta de nivel a fost mult timp o utopie. Anul asta m-am simtit destul de pregatit si m-am dus strict cu scopul de a termina cursa. Am inceput incet si am continuat la fel incercand sa ma incadrez in timpii limita (destul de generosi). Strategia a fost buna si am reusit sa fac aproape 100% din traseu pe bicicleta, doar la final pe cateva urcari mai abrupte impingand un pic. Am facut 6h52 cu 6h38 de mers efectiv, ceea ce inseamna ca n-am simtit nevoia sa fac ff multe pauze. Cursa in sine e relativ usoara dpdv tehnic avand aproape exclusiv drum forestier. Din pacate este si destul de putin spectaculoasa, doar o bucla de vreo 8km fiind in creasta si oferind privelisti frumoase din si spre creasta Fagarasilor.

A doua cursa a fost Pucioasa Bikexpert Challenge unde m-am inscris la tura scurta. Am venit destul de relaxat la cursa asta cu destul de putin antrenament inainte fiind in septembrie si spre sfarsitul sezonului dar spre surpriza mea la start am reusit sa stau foarte in fata pe prima urcare. Din pacate spre finalul primei urcari a cazut un baiat undeva in fata mea si si-a rupt clavicula si am stat cam 15 minute pana m-am asigurat ca stiu organizatorii de unde sa-l ia si ca a ramas si un doctor cu el. Am avut o gramada de pozitii de recuperat si am reusit sa depasesc mai mult de 100 de concurenti ajungand pe un loc 96 din 218 concurenti care au reusit sa termine. A fost cursa din ultimii ani la care am reusit sa ma motivez cel mai mult si sa storc toti watii pe care puteam sa-i dau. Si a fost si una din primele dati cand mi s-a zis sa dau mai incet pe coborare.

Prin septembrie mi-am luat si o cursiera si n-am rezistat sa nu ma duc si la o cursa de sosea si cum cursele pe plat nu mi se par ff interesante mi-am ales o cursa mai dificila care se numeste Eroica si pleaca de la Brezoi si ajunge ori la Obarsia Lotrului ori la 2000 m pe Transalpina (in functie de vreme). Anul asta a ajuns doar la Obarsia Lotrului deoarece era frig si vant mai sus si organizatorii au zis sa nu riste. Norocul meu as zice eu ca eram absolut rupt cand am ajuns acolo. Am ajuns tarziu la start aliniindu-ma cu 30 de secunde inainte sa se plece si am reusit sa pierd repede plutonul. Nu  mi-am luat minerale la mine si nu au fost nici pe traseu. Urcarea din Voineasa a fost dureroasa, 980m de urcare continua cu 5% panta medie rivalizand cu orice urcare HC din turul Frantei. Si una din primele urcari pe cursiera unde mi se pare mult mai greu decat pe mtb intrucat rapoartele vitezelor solicita mult mai mult musculatura. O amintire placuta de aici e data si de ultimii 10km in care ne-a dus in trena Alex Diaconu care iesise la un antrenament pe traseu. Am reusit sa nu termin ultimul cursa asta dar nici n-au ajuns ff multi dupa mine:)

In afara acestor curse am mai alergat cateva cu Silvia complet sau partial. La Maratonul Vinului de la Urlati prima tura am facut-o ca ghid pentru ea si inca 3 colegi de la MTB Academy. A fost una din cele mai placute experiente pe bicicleta urmarindu-i pe cei 4 copii de 8-10 ani cum mergeau pe urcari si coborari, depasind adulti si atacandu-se unul pe altul pe ultima urcare. A doua tura am facut-o singur aici si a fost iar o cursa de recuperare. Timpul pe tura a fost slab fiind si destul de obosit dupa tura mai lunga ca timp cu copiii.

Tot cu Silvia am alergat primii 15km de la Topoloveni si apoi m-am dus pe traseul de la adulti. Am mai concurat la Campina unde am plecat in cursa la o ora dupa ce s-a dat startul ca am stat la cursa copiilor. Si chiar si asa intr-o cursa de 20km n-am ajuns chiar ultimul:) Campina este probabil cel mai dificil traseu scurt de la noi si este o capcana pentru multi incepatori care se gandesc sa iasa 20km la o plimbare pe deal si reusesc cu greu sa termine in 4 ore si chiar mai mult. In sfarsit am mers la cursa de la Saschiz (TBTRace) unde am parcurs traseul de 43km integral impreuna cu Silvia care s-a descurcat absolut minunat pe un traseu extrem de greu pentru ea dar foarte frumos.

Am mai fost anul asta iar la Lacul Vulturilor, la Omu (din Piatra Arsa), la Pestera, am incercat iarasi sa fac Iezerul fara succes, am facut multe ture de sosea pe la Campina, turele clasice de Snagov. Am facut cateva ture frumoase cu Silvia pe la Campulung, Susai, Viscri. Mai las cateva ture si pentru 2018:)