cate ceva despre cercetare la noi si mai ales in afara

În urmă cu ceva timp am făcut un chestionar pentru cercetătorii români din afară. Am vrut să identific câteva aspecte ale activității lor pentru a putea realiza o comparație cu ce se întâmplă pe la noi.

Nu am primit foarte multe răspunsuri – doar 19 dar au venit de la studenți din 8 țări (Franța, Germania, Olanda, Italia, Singapore, SUA, Israel, Finlanda). Cei 19 sunt oarecum uniform distribuiți în funcție de anul de doctorat (21% anul 1, 36% anul 2, 26% anul 3, 15% an mai mare).

Prima întrebare relevantă a fost – câte ore lucrați pe săptămână pentru doctorat? 60% lucrează între 30-40 ore pe săptămână, 20% lucrează 40-60 de ore și 10% peste 60 de ore pe săptămână. Aceste ore sunt exclusiv pentru cercetare.

Din acești studenți 60% nu au activități de predare și 30% au între 1 și 4 ore pe săptămână. Timpul alocat pregătirii orelor este oarecum identic (doar un pic mai mare) cu cel necesar pentru activitățile de predare.

Din punct de vedere al câștigurilor – 16% câștigă între 500-850 euro pe lună, 22% între 850-1200, 33% între 1200 și 1500, 22% între 1500 și 2000 de euro.

Dintre cei care țin ore 30% le țin ca obligație de doctorat sau din dorință proprie fără a fi remunerați, 30% sunt plătiți între 15-25 de euro/oră, 30% între 25-40 de euro pe oră, și 15% între 40-60 de euro pe oră.

Rezultatele științifice sunt pe măsură. 60% publică 1-2 lucrări/an și 30% între 3și 6 lucrări.

Facultățile unde lucrează le oferă printre altele următoarele facilități:fonduri pentru participare la conferințe, acces la articole științifice, calculator, birou, acces la baza sportivă, băuturi gratuite. Cel mai interesant răspuns primit la această întrebare a fost ”answer too long…” 🙂

Ca pretenții suplimentare ale facultății au fost enumerate – obligații organizatorice (3 cazuri), realizări profesionale, conduită bună în grupul de lucru, tutoring pentru studenți (1 caz).

Am prezentat faptele. Poate comentați voi asemănările și deosebirile cu ce se întâmplă pe la noi.

(metodologia de realizare a studiului nu este corectă dpdv studiu sociologic – cred însă că răspunsurile pot fi relevante pentru a ne face o imagine 🙂 )

6 thoughts on “cate ceva despre cercetare la noi si mai ales in afara”

  1. La noi in primul rand predai, apoi faci cercetare si asta numai daca doresti – cred ca sunt doctorate terminate doar cu 1-2 lucrari publicate la conferinte (inter)nationale de mare anvergura.

    Pe de alta parte, la noi nu prea se face cercetare punct. Pentru ca nu ai bani, nu ai cu cine, etc. Iar pentru a face cercetare ai nevoie de baza materiala, echipa si fonduri.

    Sunt mult prea multe de zis si timp prea putin… O sa scriu si eu mai multe despre cercetare dupa ce termin sesiunea.

  2. Vorbeam acum cativa ani cu un fost coleg de liceu care plecase sa faca Computer Science in Noua Zeelanda. Imi povestea ca acolo rolul unui profesor este sa faca cercetare in primul rand si sa predea in al doilea rand. Ponderile difera.

    Existau profesori care nu predau, aveau 2-3 ani in care faceau doar cercetare.

    Profesori care predau fara sa faca cercetare nu existau.

    Din anumite discutii cu dl Cristea, de exemplu, am aflat ca si la noi se face cercetare. In momentul acela am avut impresia ca se face cumva pe ascuns, nu cumva sa afle cineva ce se cerceteaza, cum poti sa participi, care sunt rezultatele asteptate, etc. Nu am gasit nicaieri informatii despre programele de cercetare din Politehnica la vremea respectiva.

    Se face putin si ce se face nu se comunica.

  3. Par destul de realiste rezultatele sondajului…

    As adauga ca totusi in Politehnica se face oarecum cercetare… Cel putin eu acum vreo cativa ani am facut: in fiecare vineri vreo 2-3 studenti ne vedeam cu un profesor (caruia ii multumesc!) si el ne povestea, discutam pe tema respectiva, buchiseam articole. Noi lucram acolo (adica in laborator) vinerea dupa-amiaza, continuam acasa… si tot asa… au fost ceva rezultate… Asta a fost un inceput… Vreau sa adaug ca toti cei 3 am facut un doctorat in afara… Dar sunt convinsa ca nimeni nu-l va uita pe proful cu care am inceput sa lucram… Apoi am continuat, am mai lucrat si cu alti profi…

    Exista un lucru fain in Politehnica: Sesiunea de Comunicari Stiintifice Studentesti. Este un inceput pentru participarea la conferinte nationale si internationale.

    Si stiu ca sunt persoane care au contracte de cercetare in Romania si carora le merge bine (nici nu vor sa auda sa plece din tara si ii inteleg, daca le convine cat castiga)… Totul depinde de fiecare…

    Pe de alta parte: pe la conferintele internationale nu sunt foarte multi romani care lucreaza in Romania… Cauze: banii, nivelul de cercetare… nu stiu care sa fie exact… Dar partea buna este ca sunt din ce in ce mai multi, raportat la anii trecuti.

    Ideea este ca cei care pleaca sa nu desprinda total de locul de unde au plecat, ci sa continue o colaborare cu Romania… Poate ar trebui sa facem niste site-uri unde sa punem informatii: anunturi burse, stagii, proiecte etc… pe diferite domenii…

  4. In legatura cu ponderea cercetare/predare, accentul se pune in general pe cercetare in afara Romaniei pur si simplu pentru ca rezultatele din cercetare sunt cele care conteaza cel mai mult pentru evaluarea profilor. Iar predarea conteaza mai ales in masura in care predand cursuri bune profii reusesc sa recruteze studenti buni cu care sa faca cercetare.

    Acestea fiind zise, mai exista si diverse ponderi in functie de tara. In Franta de exemplu exista profesori-cercetatori si cercetatori. E o optiune a fiecaruia. Evident, exista avantaje si dezavantaje pentru fiecare situatie.

    Cei 2-3 ani in care se face doar cercetare sunt, cel mai probabil, asa zisul “sabbatical”. Profii au dreptul ca la fiecare 5 ani (in Italia cel putin) sa isi ia 1 an de astfel de “concediu”. De obicei acest an e folosit pentru cercetare, in special pentru a lucra cu un grup din alta facultate.

    Eu la conferinte am vazut destui romani chiar din Romania, dar ce-i drept toti erau din Cluj sau Timisoara. Si in anumite domenii sunt cunoscuti in afara cei din Iasi. Imi pare rau sa o spun, dar Politehnica din Bucuresti nu e cunoscuta aproape deloc in comunitatea stiintifica (cel putin in domeniul baze de date si inginerie software) din afara. Trageti voi concluziile aici.

  5. Felul in care faci cercetarea la doctorat depinde foarte mult si de conducatorul de doctorat. Daca ai un conducator care stie cum se face corect munca de cercetare, stie sa iti ridice probleme de interes pentru comunitate, daca te indruma corect catre jurnale si conferinte unde sa iti diseminezi munca, totul merge ok, ajungi sa publici cum trebuie, ajungi sa fi cunoscut, si, pe scurt, ajungi vizibil in domeniul tau, chiar daca mai ai si ore multe la facultate. Daca nu ai un astfel de conducator, iti publici toata munca in conferinte si jurnale nationale de 2 lei, desi poate ai rezultate ce ar merita o soarta ceva mai buna (o parere cam neavenita ar fi ca in Poli, poate chiar in Romania, asta e cazul general). In Universitatea din Bucuresti (unde mi-am terminat doctoratul) exista exemple de ambele feluri.

    Numarul romanilor la conferintele de afara creste datorita faptului ca a crecut finantarea cercetarii in Romania. Totusi ramane destul de greu de ajuns pe la conferinte de pe alte continente.

  6. va multumesc pentru feedback-ul valoros oferit. Concluzia mea pe baza datelor prezentate este urmatoarea. In romania poti face cercetare la nivelul din afara in conditiile urmatoare:
    – aloci la fel de mult timp ca ei (adica ori nu predai sau “iti bagi picioarele” in activitatea didactica ori lucrezi 70-80 de ore pe saptamana ca sa le faci pe amandoua bine)
    – pacalesti sistemul

    Nu cred ca in conditiile in care te respecti pe tine (iti permiti sa ai timp liber in cantitati normale si iti impui sa faci lucruri de calitate) poti sa concurezi de la egal la egal cu colegii din afara din cauza handicapului dat de bani si de timp.

Comments are closed.