Cu bicicleta in trafic – cateva sfaturi

Am citit zilele trecute postul lui Ovidiu referitor chipurile la siguranta in trafic. Nu am fost deloc de acord cu modul de abordare asa ca mi-am propus sa fac un rezumat a ceea ce am invatat in aproape 3 ani de cand merg cu bicicleta prin Bucuresti

1. Dispozitive ce maresc siguranta pe bicicleta si care ar trebui utilizate.

– casca – ar fi bine sa o purtati, in teorie va protejeaza, din experienta nu va pot spune daca este utila sau nu. Este buna oricum ca te mai apara de soare si de ploaie.

– far fata – foarte util noaptea cand depasiti masini. Daca nu aveti farul pornit nu veti fi vazut niciodata in oglinda retrovizoare. Daca are mai multe pozitii tineti-l pe intermitent.

– far spate – creste considerabil sansa sa fiti vazut de masinile care va depasesc din spate. Iarasi eu il tin pe intermitent pentru ca mi se pare cel mai vizibil asa. Asigurati-va ca este vizibil cand va urcati in sa (de exemplu daca aveti o haina mai lunga si lumina este chiar sub sa sau daca puneti ceva in partea din spate a bicicletei – cos de copil, cos de cumparaturi).

– vesta/benzi reflectorizante – nu am folosit decat benzi reflectorizante atunci cand farul din spate era mascat de cosul copilului. Din experienta de sofer este foarte bine ca un biciclist sa foloseasca vesta/benzi reflectorizante – il face mult mai usor de observat noaptea. Mi se par chiar superioare farului spate. Daca vesta in general este incomoda puteti folosi benzi care se leaga pe piciorul drept pentru a tine pantalonul lipit de picior si a nu incomoda la pedalat. Gasiti astfel de benzi cred in orice magazin de biciclete. Eu am gasit la decathlon si la veloteca.

2. Ce ar trebui sa stiti inainte de a intra in trafic

– ar fi bine sa stiti sa mergeti cu bicicleta de 1 an macar. Mai corect ar fi bine ca timp de un an sa fi iesit macar de vreo 20 de ori printr-un parc. Alternativa – sa fi mers mult timp cand erati mici. Este si o vorba care zice ca mersul pe bicicleta nu se uita si este cat se poate de adevarata. Eu, acum 3 ani m-am urcat prima oara pe bicicleta dupa ce nu mai mersesem de pe la 12 ani si pana atunci nu mersesem niciodata in trafic. La inceput am mers foarte incet si cu teama pe strada dar acomodarea a venit repede.

– ar trebui sa puteti sa mergeti cu o mana (Ca sa fiti in stare sa semnalizati cu cealalta). Ar trebui sa puteti merge 10-20 minute drept fara a face miscari bruste stanga dreapta – eventual exersati pe o banda de bicicleta – incercati sa mergeti cat de mult chiar pe dunga galbena care margineste banda. Ar trebui sa puteti sa intoarceti capul fara sa pierdeti controlul asupra bicicletei – iarasi se poate exersa pe pistele de biciclete. Foarte important in Bucuresti – ar trebui sa puteti sa treceti peste o denivelare – groapa, canal de la marginea strazii – fara a cadea sau a schimba foarte mult traiectoria bicicletei

– ar fi bine – dar nu obligatoriu – sa aveti carnet de conducere si oarecare experienta ca sofer in Bucuresti (vorbesc de Bucuresti din reflex ca sunt bucurestean – sfaturile sunt valabile pentru orice oras mare din Romania). De ce este bine sa aveti experienta ca sofer? Pentru ca veti intelege mult mai usor modul in care circula masinile si intentiile soferilor, veti cunoaste probabil regulile de circulatie (presupunere optimista la cum se circula in Bucuresti). Veti avea reflexul de a urmari semnalizarile acestora, luminile de frana. Veti putea sa va dati seama chiar si cand vor sa schimbe directia fara sa semnalizeze – foarte comun in Bucuresti.

3. Best practices in trafic

– asigurati-va la cea mai mica schimbare de directie.  Nu va bazati doar pe faptul ca o semnalizati. Este mai sigur sa va asigurati ca nu vine o masina sau ca daca aveti o masina in spate aceasta va lasa sa treceti.

– nu va bazati pe culoarea verde cand sunteti pe pistele de biciclete. Cele mai periculoase momente pentru mine au fost cand eram pe pista de biciclete si traversam la stopul de la Apaca pe culoarea verde si era sa fiu luat pe sus de masinile care faceau grabite dreapta. Asigurati-va cand traversati ca si cum ati fi pe rosu. Acest sfat este valabil si cand sunteti pe strada – nu numai pe pista de biciclete. Eu personal in general prefer sa ma asigur bine si sa plec, daca este posibil, inca de pe rosu pentru a traversa intersectia inaintea masinilor care vor sa faca dreapta. Daca nu reusiti sa plecati inaintea masinilor, incetiniti si asigurati-va ca puteti merge inainte – ca masina din spate care vrea sa faca dreapta incetineste si va permite sa treceti. O alta abordare aici este sa treceti mai pe centrul benzii pentru a va asigura ca nu vi se taie calea.

– evitati sa traversati denivelari altfel decat perpendicular pe directia denivelarii. Prin denivelari inteleg borduri, sine de tramvai (cele mai periculoase deoarece sunt si alunecoase), ridicari ale asfaltului (mai ales in statii de autobuz/troleibuz). Trecerea unei astfel de obstacol din lateral face foarte probabil urmatorul fenomen: roata din fata traverseaza denivelarea iar cea din spate loveste denivelarea din lateral si cauzeaza pierderea echilibrului si foarte probabil o intalnire dureroasa cu asfaltul. Singura cazatura pe care am luat-o in oras pana acum a fost din acest motiv, am incercat sa urc o bordura din lateral.

– incetiniti cat de mult puteti cand depasiti o coloana la semafor. 2 motive principale. Primul ar fi ca nici pasagerii nici soferii nu se asigura cand deschid portiera la semafor. Daca mergeti cu viteza mica aveti sansa sa franati sau chiar sa observati din timp intentia pasagerului. In general este bine sa urmariti cu atentie ce fac masinile si pasagerii acestora in timp ce circulati. Al doilea motiv este ca la semafor nu toti pietonii traverseaza pe trecere. Multi traverseaza si printre masini si daca masina pe care o depasiti este mai inalta sau are geamuri fumurii s-ar putea sa aveti parte de o ciocnire neplacuta cu un pieton.

– in intersectii nu va bazati pe faptul ca aveti prioritate. Incercati sa aveti eye-contact cu soferul care vine de pe strada fara prioritate ca sa fiti siguri ca se opreste. Un lucru care mi se pare destul de comod si sigur de facut este ca atunci cand sunt pe drumul cu prioritate si vad o masina care asteapta sa intre din dreapta mea sa incerc sa trec prin spatele ei. Fac un mic ocol si incetinesc un pic dar nu risc sa plece brusc si sa ma loveasca.

– cand vedeti caini pe marginea drumului este bine sa incetiniti preventiv. Mie personal imi este frica de faptul ca ar putea sa sara pe neasteptate la mine si sa schimb din reflex brusc directia bicicletei chiar in masina care ma depaseste prin stanga. Viteza mai mica va permite sa reactionati mai bine.

4. Cateva lucruri pe care trebuie sa nu le faceti:

– nu ascultati muzica in timp ce mergeti pe bicicleta si pe strada. Mi se pare una din cele mai mari greseli pe care le puteti face. Auzul este foarte important in trafic deoarece iti spune ca ai o masina in spate, poate sa iti spuna si ca este o masina cu gabarit mai mare (camion, autobuz) si care implicit are nevoie de mai mult loc. Claxoanele nu sunt tot timpul la misto, cateodata chiar avertizeaza ca este vorba de un pericol. Daca ai casti in urechi si muzica data tare nici pe acestea nu le vei auzi.

– nu consumati alcool. De recitit si pentru mine.

– nu vorbiti la telefon in timp ce mergeti. Daca aveti hands-free va afecteaza concentrarea si de asemenea nu mai auziti zgomotele din trafic (v. punctul referitor la ascultat muzica). Daca nu aveti hands-free este si mai rau pentru ca sunteti obligati sa conduceti cu o singura mana si puteti avea probleme la intalnirea unei gropi sau daca trebuie sa franati brusc. Am avut problema asta pentru ca la inceput nu aveam idee cat de multe sanse ai sa cazi daca franezi brusc tinand doar o mana pe ghidon. Nu va sfatuiesc sa incercati.

Sunt convins ca mai sunt multe alte experiente ale voastre din care putem invata cu totii si va invit sa le adaugati aici.

Alte linkuri utile:

http://www.velorutia.ro/detalii-10/categorie-resurse3/Siguranta-pe-bicicleta.html
http://batesaua.ro/cele-12-reguli-de-pedalat-in-siguranta-in-oras-si-pe-sosele
http://www.velorutia.ro/detalii-11/categorie-resurse3/Extras-din-Codul-Rutier.html

7 thoughts on “Cu bicicleta in trafic – cateva sfaturi”

  1. salut vlad, din cate am invata si patit pe soselele din Bucuresti vad ca le-ai zis pe toate.
    nu am ce sa zic decat ff bun articolul si zic eu ca il intelege si un copil pe cat de bine l-ai facut, sper ca nu te superi daca am sa copiez adresa blogului tau si am sa il promovez ca un trainer pt biciclisti mai incepatori.

    un singur lucru pot adaugala citatul tau si anume: sa incercam sa fin mai uniti intre noi biciclisti, macar acolo un salut.
    vad ca esti pe grupul bate saua, o sa vezi acolo ce vreau sa zic de ajutorul intre ciclisti si eventual sa iei tu de acolo ce vreau sa zic si sa il adaugi la citatul tau… ms mult

    Numai bine si spor la pedalat !!!

  2. Luminile puse pe intermitent atrag soferii bauti 🙂 Cauta pe net, sunt multe discutii pe tema asta. Eu am 2 randuri de led-uri pe farul din spate controlabile independent. As putea pune unul pe solid, unul pe intermitent, dar merg tot timpul cu ele puse pe solid. BTW, in Germania si in Anglia e interzis sa pui pe intermitent.

    Mi se pare iresponsabil sa pleci pe rosu. Ii vei frustra pe soferii din spatele tau, si unul dintre ei poate iti face o surpriza intr-o zi. Apoi, trebuie sa fii sigur ca va urma verdele. Daca intr-o zi se schimba secventa or something? Eu am intrat odata pe rosu de pe Dacia pe Calea Victoriei si acolo ramaneam daca intram o secunda mai tarziu, ca tocmai se pornea coloana de masini.

    Recomand si manusi complete, chiar si vara. Am cazut de cateva ori, odata pe ciment cu pietris mic si nisip si mi-au salvat pielea de pe maini.

  3. @gigi: o sa caut despre luminile intermitente. Mie ca sofer mi se par mai vizibili biciclistii asa, dar s-ar putea sa ai dreptate.
    Referitor la trecut pe rosu inainte sa se faca verde iti dau 2 exemple unde trecutul pe verde este incomparabil mai periculos decat trecutul pe rosu:
    1. stopul de la apaca pe banda de biciclete – esti pe iuliu maniu si vrei sa continui inspre politehnica. Cei care fac dreapta vin destul de repede si nici nu te vad ca este un stalp si un panou de afisaj pe acolo. Cand treci pe rosu ii poti vedea de la distanta pe cei care fac stanga si te poti asigura mult mai eficient.
    2. stopul din Romana cand vii de pe Dacia si vrei sa continui spre Calea Victoriei. Cand trec pe verde ca sa traversez intersectia am mari probleme cu toti cei care vor intra pe Caderea Bastiliei si respectiv pe Lascar Catargiu. Daca plec pe rosu inainte sunt mult mai putine masini care vin pe Kiseleff si intra in sensul giratoriu si iarasi le poti vedea mai de departe. Ideea este ca e mult mai periculoasa masina de langa tine decat masina de la 30-50m distanta pe care o vezi mai bine si careia ii poti aprecia mult mai usor intentiile si viteza. La noi din pacate nu exista stopuri pt biciclisti si alea care exista sunt complet idioate (vezi splai) si din cauza asta sunt destul de multe probleme.

  4. Hello Vlad,

    It is not so much about safety but I think it is also very important to have a repair kit with you in case you get a flat tire or some other technical issue. As for me, I always carry a standard tire patch kit, 3 tire levers, a slot screwdriver, a cross screwdriver, pincers, and an hex keys kit.

    Hope it helps 😉

  5. Aş putea veni în completarea celor ce au postat mai sus pe acest blog:

    @ Feriti-vă de taximetrişti ca de dracu’ Sunt cei mai periculoşi şi imprevizibili participanţi la traficul rutier . Pentru biciclişti sunt letali , iar vinovat iese tot biciclistul care e posibil să moară cu dreptatea în mână

    @ Nu mergeţi niciodată în paralel cu un amic pe biciclete oricât de liber ar părea drumul mai ales dacă nu aveţi suficientă experienţă şi auto-control

    @ Nu circulaţi cu viteză pe arterele pietruite mai ales dacă a plouat sau au fost stropite cu apă sau au porţiuni cu nisip sau pe terasamentul şinelor de tramvai în toate situaţiile enumerate mai sun şi mai ales NU FRÂNAŢI BRUSC .Aveţi 99,9% şanse să sfârşiţi sub roţile cuiva.

    Ţineţi minte următorul lucru : Ca biciclist în Bucureşti nu aveţi nici un fel de drept sau ( şi ) prioritate oricât de evidente ar fi acestea.

    @ Nu circulaţi cu bicicleta pe iarbă MAI ALES DACĂ ESTE UMEDĂ !

  6. Poate putem sa facem ceva in legatura cu canalele care sunt montate cu scurgerea pe vertica si doamne fereste atunci cand treci din greseala peste ele sa ramai cu roara infipta in vreounul sau incercand sa eviti canalul sa te loveasca vreo masina care si asa circula mult prea aproape de tine, in fine suntem in romania si desteptii nu ar fi putut sa monteze nenorocitele de canale pe orizontala dar cele montate anul acesta vin si cu calea de scurgere mai lata …Doamne Ajuta ! ca primaria ne ingroapa …

Comments are closed.