de ce este importanta educarea spiritului de echipa in invatamantul romanesc

zilele trecute s-au incheiat 2 campionate europene, cel de fotbal si cel de bridge. daca la fotbal stie (aproape) toata lumea ce-a facut echipa Romaniei, putini stiu ca la bridge a iesit pe locul 17 dintr-o grupa de 19 echipe (la campionatul european au fost 2 grupe de 19 echipe in care au jucat fiecare cu fiecare, primele 9 calificandu-se pentru faza urmatoare), depasind doar San Marino – o tara cu 40 de jucatori legitimati – si Malta o tara cu 100 de jucatori legitimati. O prima concluzie a acestui rezultat este nu avem traditie in acest sport, nu sunt bani este un rezultat normal. Privind insa in zona celorlalte 2 importante jocuri ale mintii putem observa ca Romania are 2 jucatori in primii 100 mondiali la sah, atat la baieti cat si la fete, iar la GO are unii dintre cei mai tari jucatori din afara Asiei, jucatori ce au succes si la turneele japoneze.

Situatia de la aceste jocuri ale mintii este similara si la sporturile ce necesita mai mult efort fizic. Romania nu a mai luat medalii la sporturi de echipa in ultimii 40 de ani (nu am verificat mai mult). Nu am considerat aici medaliile la canotaj si la gimnastica intrucat acestea sunt suma unor performante individuale, nefiind atat de important (in opinia mea neprofesionista) efectiv lucrul in echipa in timpul concursului.

In schimb Romania a luat multe medalii la foarte multe sporturi individuale (atletism, gimnastica, scrima, tir, inot, diferite tipuri de lupte).

Concluzia pe care imi permit sa o trag bazandu-ma si pe aceste date ca si pe experienta personala este ca in Romania copiii, elevii, studentii nu sunt educati in spiritul lucrului in echipa. Prin sistemul nostru de educatie incurajam de multe ori competitia ceea ce are ca rezultat aparitia unor varfuri in sistem, oameni ambitiosi care au dorit intotdeauna sa aiba rezultate deasupra celorlalti din jur. Din pacate insa, sistemul nostru nu are ca rezultat educarea unor oameni carora sa le placa sa lucreze in echipe, care sa inteleaga importanta rezultatului atins prin munca echipei si valoarea acestuia comparativ cu rezultatul individual.

Cred ca pentru a avea rezultate bune in toate domeniile de activitate trebuie sa impunem in educatie, de la cele mai mici varste si pana la nivel post-universitar, existenta intr-o masura din ce in ce mai mare a unor activitati care sa dezvolte spiritul de echipa, placerea de a colabora cu cei din jur.

21 thoughts on “de ce este importanta educarea spiritului de echipa in invatamantul romanesc”

  1. Oare si pentru ca “cei mai buni” dintr-un domeniu sunt intr-o oarecare masura egoisti ? Cand este vorba despre o echipa, de multe ori este bine sa renunti la unele talente extraordinare care o pot dezbina…

  2. exactly my point;) sunt egoisti pentru ca asa sunt crescuti si educati sa fie; nu sunt egoisti pentru ca sunt programati genetic:)

  3. e f frumos ce zici tu, dar nu sunt deloc convinsa de validitatea corelatiei.

    daca te gandesti la cum se cearta jucatorii nostri de bridge, eu zic ca e mai degraba problema caracterelor acelor oameni, nu faptul ca nu le-a zis un educator despre spiritul de echipa. oricare din ei stie cat de important e acest spirit si probabil a citit si carti care sa ii spuna asta, si nu ar indrazni sa spuna ca nu e asa. cuvinte intelepte despre spiritul de echipa auzi in nu-s cate filme, auzi de la oameni, auzi din carti, auzi de la antrenor. dorinta de a face o echipa f buna o ai in tine, dar e mai greu decat sa depinzi numai de tine. ce te face sa dai vina pe altul si sa fii un coechipier rau este frustrarea de a depinde de altul, teama de a pierde trenul, orgoliul, statutul etc. nu cred ca poti starpi asta punandu-i sa lucreze in echipe. sincer acum, cand noi aveam proiecte de echipa in facultate, ceea ce se intampla nu era ca munceau 1-2 si ceilalti nu si ca eventual apareau resentimente pe tema asta?

    la fotbal iarasi mi s-a parut o pb de mentalitate a indivizilor in parte, nu de a nu fi ei o echipa. la bridge as da vina si pe lipsa de pregatire, nu exista niciun fel de antrenament serios pt bridge in tara asta. ne bazam pe ei sa se antreneze singuri, ceea ce nu se prea intampla, cu toate ca inainte de concurs sunt cat se poate de prieteni.

    daca as crede ca trebuie educat ceva, as crede ca trebuie educat caracterul, organizarea, devotamentul, managementul timpului personal si al celui petrecut cu echipa, psihicul.

    si poate ca alta problema in echipele romanesti e ca ai cu cine sa te compari si vezi ca esti deja bun in satul tau, pierzand din vedere cat de departe esti de ce ai putea sa fi daca nu te-ai multumi cu acest statut de succes care iti aduce multumirea pe care o doreai.

    acu nu stiu, poate ai si tu dreptate dar eu vad doar ca ti-a venit o idee sustinuta de un pic de statistica (fara sa-mi fie evidenta corelatia). in ce fel crezi ca poate invatamantul sa schimbe sportivii ducandu-i spre succes la echipe? unde exact apare relatia cauza-efect?

  4. nu ma refer doar la sportivi; cred ca aceeasi problema apare si in celelalte domenii de activitate; cred ca punand copiii de mici sa lucreze in echipa la gradinita si la scoala, cultivand mai mult jocurile de echipa la sport si punand tot timpul accentul pe rezultatul echipei se pot remedia problemele de caracter de care zici tu.
    cat despre faptul ca oamenii citesc carti despre asa ceva era un proverb romanesc “Calul bătrân nu se învaţă în buestru”. aceste deprinderi se creeaza si se educa de la varste mici. daca nu le deprinzi de mic probabil ca nu mai poti sa remediezi acest lucru mai tarziu.

    pot sa-mi argumentez “corelatia” si printr-un exemplu banal. uita-te la americani cum se cultiva sporturile de echipa in scoli si licee. cred ca fac sute de filme pe tema asta. si uite ce succese au si in sport si in domeniul economic (mai putin de cand cu bush dar whatever)

  5. mie mi se pare ca succesul la echipe vine mai degraba din bani.

    romanii cresc cu mostenirea culturala a lipsurilor si a nevoii de a-si crea o situatie mai buna. de-aia e plina europa de vest de romance care si-au gasit barbat bogat, de-aia suntem mai egoisti si mai pragmatici, de-aia suntem si cam emotivi si fricosi. cine nu are astfel de probleme, e mult mai usor un idealist, un propovaduitor al valorilor de nivel inalt, intre care si spiritul de echipa. la fel si cine are astfel de exemple in jur.

    la fel si cine are antrenori f buni si f bine platiti…

    probabil ai dreptate cu cartile, nu sunt destul cat sa iti schimbe felul. de fapt nu as fi vrut sa zic ca sunt, ci ca sunt destul cat sa te faca sa crezi, chiar daca nu urmezi. insa ce simti despre lucrurile astea e undeva built-in, mai puternic decat ce crezi. si cat timp romanii sunt scarbiti de romania si varfurile concureaza intre ele sa plece afara, nu stiu ce se poate face.

    hm, cred ca daca te uiti la romani plecati in afara, multi dintre ei fac echipe bune, desi au plecat cu educatia de aici.

  6. Nu cred ca americanii sunt un exemplu fericit. Pentru ca si acolo e vorba de niste exceptii. Si zic asta pentru ca am vazut multe stiri si filmulete cu americani de rand care nu stiu basics de cultura generala. Asta probabil pentru ca in scoala si licee erau mai preocupati de fotbal si majorete decat de carte.
    Nici eu nu am fost educata in spiritul muncii de echipa, de obicei prefer sa fac eu singura munca sa am garantia ca iese bine sau macar cum vreau eu. Regret ca nu ma descurc mai bine in echipa (mai am si eu zilele mele, depinde de cine e in echipa, daca il cunosc foarte bine devine chiar placut) dar prefer sa stiu bine ce fac decat sa ma bazez pe altii.
    Pana la urma parerea mea ar fi ca mai bine mai putini da buni, decat multi dar mediocri.

  7. Total de acord cu faptul ca nu exista educatie in acest sens.
    Si am sa fiu putin rau, dar facultatea promoveaza doar individuatlitatea. Temele/proiectele date in facultate sunt individuale si faptul ca studentii sunt speriati ca for fi sanctionati daca tema este copiata, decurajeaza si schimbul de idei pe o tema (da, stiu ca e it’s a fine line on this subject, dar asa e). Si ma simt cam prost sa zic asta aici, cand Vlad a fost singurul prof care a dat o tema pe echipa (am mai spus-o, dar repet: a fost o idee forte buna, o initiativa de laudat, dar it still needs lots of work on implementation).
    Avand in considerare ca in domeniul IT, majoritatea joburilor implica lucrul intr-o echipa, we really need help on this one…
    Exemplu practic: un lucru pe care l-am observat e cat de prost poate fi codul scris de studenti (in sensul ca e inteligibil doar de cel care l-a scris, nu urmareste niste reguli generale de coding style, si in nici un caz modularitate pentru a fi itegrat cu codul altcuiva. Primul lucru pe care l-am facut in cadrul proiectului de sah de la PA e sa fac un training cu ceilati membrii pe subiectul asta (si daca e un lucru bun iesit de pe urma proiectului de sah pentru respectivii colegi, consider ca asta e).
    Scuze daca am deviat putin de la subiect (sau ca am scris cam mult) dar mi se parea important de zis.

  8. (damn..cand am intrat pe pagina erau 2 commenturi si pana sa postez s-au facut 8:)) )
    Ziceai de echipele de fotbal ale liceelor si a unversitatilor. noi mai avem o problema: lipsa dorintei de apartenenta la o comunitate.
    Daca cei din america cand intra intr-o facultate sunt atat de mandrii de ei incat vor ca toata lumea sa stie asta (a se vedea tricouri cu numele universitatii, inele cu sigla univestiatii la absolvire). Noua de multe ori ne este scarba de locul unde am ajuns desi noi am vrut sa fim aici (sounds stupid but it’s true). Chestii gen “Poli sucks, trebuia sa dam la ASE” le auzim cu totii..de mult ori glumim, dar nu intotdeauna.

  9. Ehe, să vedeţi ce era în Poli d.p.d.v. al concurenţei dacă era sistemul din ASE cu reordonarea buget-taxa în fiecare an.

    Şi nu cred că oamenii nu se implică în comunităţi, cine e interesat se implică şi la noi, fie că e vb de ROSEdu, fie că e vb de SRAIT sau în alte organizaţii. Poate e şi vina comunităţiilor că nu ştiu să îşi atragă membrii.

    Că nu e ca în state unde e şi o modă să faci parte din frăţii, cluburi şi nu mai sţiu unde e o chestie de cultură, mentalitate şi tradiţie dar nu neaparat 100% pozitivă de partea lor(sau cel puţin aşa văd eu lucrurile de la câteva mii de km distantă.)

  10. Mi-a adus aminte Sergiu de Sesiunea de comunicari stiintifice, loc unde ar trebuie sa vina cu proiecte maricele (si pana la urma unde este un concurs). Si am luat de curiozitate lista de proiecte de la sectiunea unde am fost eu si am numarat cate proiecte au venit din partea unui singur student si cate din partea unei echipe. din 20 de proiecte (nu are lista completa) 14 proiecte aveau un singur autor. Asta inseamna mai mult de 3 sferturi din proiecte nu au o echipa un spate. E de apreciat ca un student poate face un proiect intreg, dar e si asta un exemplu de ce pondere are lucrul in echipa in facultatea asta…

  11. Acolo e o chestie diferită, pun pariu că 90% din ăia 14 erau în an terminal şi proiectul prezentat era proiectul de diplomă care din câte ştiu eu se face singur 😛

  12. in afara de cei de la ROSEdu si inca o echipa toti erau anul 4 sau 5 (5 din ei in anul 5..in general erau proiecte de diploma sau proiecte de PM la anul4 😐 ) si asta este alt bad thing (dar parca am mai postat despre asta pe blogul asta)

  13. @stefania: cei buni, fiind putini, se termina repede:) si atunci trebuie sa valorizezi la maxim lucrul unei echipe de oameni mai putin buni

    @AlexJ,Sergiu: sesiunea de comunicari stiintifice este o oportunitate de a dezvolta colaborari. totusi dupa cum remarcati putini lucreaza in echipa. acest lucru nu se datoreaza neaparat faptului ca facultatea nu creeaza cadrul pentru formarea echipelor cat pentru ca studentii prefera sa lucreze individual (cred eu);

    @AlexJ: comentariul ref la coding style si la neinteligibilitatea codului mi-a dat o idee f buna (sau cel putin asa mi se pare) pt lab de programare de la anul. multumesc!

  14. Oricum, pentru limbajele de programare cele mai cunoscute regulile de codare sunt destul de clasice si, sunt respectate intotdeauna cand lucrezi intr-o firma serioasa 🙂 – as people come & go. Pe noi nu ne-a invatat nimeni, dar ar trebui vorbit macar un pic despre acest lucru in cadrul laboratorului de programare – intrucat moravurile (bune sau proaste) se dezvolta repede.

  15. Eu as nuanta un pic si as spune ca e necesara educatia in privinta colaborarii in primul rand si poate abia apoi a lucrului in echipa. O echipa e caracterizata prin faptul ca exista un scop principal comun si de relativa lunga durata. Pe de alta parte, colaborarea presupune pur si simplu deschidere pentru a oferi si a primi ajutor (de orice tip, poate fi de exemplu si o simpla informatie, opinie, consultanta).

    Ca si Mihaela, am ajuns si eu la concluzia (din experienta proprie) ca intr-o oarecare masura, colaborarea e legata de resurse. Lipsa sigurantei ca exista resurse pentru toata lumea (bani de obicei) inseamna ca fiecare se bate ca sa fie sigur ca apuca el. Iar daca nu se bate, ci colaboreaza, atunci de obicei ramane fara resurse. Selectie naturala. Dar Vlad are dreptate ca e necesara si educatia pentru ca si daca sunt resurse, colaborarea nu vine complet de la sine.

    Problema cu educatia (cel putin cum am primit-o eu) la capitolul colaborare e ca s-a limitat la un singur sens: tu pentru ca stii (ai), il ajuti si pe cel care nu stie (nu are). Iar acela in principiu (dar niciodata practic) te-ar ajuta si el, dar toata lumea considera ca n-are cu ce, ca oricum tu stii mai bine/ai mai mult. Mai mult, daca esti bun la ceva, inseamna ca toata lumea se bazeaza pe tine si se poate culca pe o ureche (ca oricum nimeni nu asteapta nimic de la ceilalti). E ceea ce mi se pare ca s-a intamplat si la fotbal. Vezi declaratiile cu “noi suntem furnicute” si pasam lui Mutu ca el sa marcheze. Deci colaborarea reala are o baza si in….educatia/promotia valorii individuale. Asadar e necesar si un echilibru intre colaborare, lucru in echipa si lucru individual. Si poate cuvantul de baza e diversitatea. Din pacate, invatamantul actual uniformizeaza mai mult decat sa diversifice.

    Am avut in facultate si o (singura) experienta pozitiva cu lucrul in echipa. La IP ne-am ales noi echipa si proiectul si intr-adevar toata lumea a muncit si a colaborat participand activ la discutii si decizii. De retinut ca proiectul la IP avea mai multe aspecte, nu doar programarea si fiecare membru al echipei (am fost 4) a lucrat mai mult la ceea ce se pricepea cel mai bine.

    Printre altele a propos de lucrul in echipa si managementul echipelor, recomand “Peopleware” de T. De Marco si T. Lister.

  16. Eu zic ca se fac cam multe extrapolari aici plecand de la date dubioase. In primul rand a avea 2 jucatori in primii 100 mondiali la X nu e chiar asa de impresionant. Din cei 6 miliarde de oameni, 3-4 miliarde nu au niciodata ocazia sa participe la X (de exemplu pentru ca traiesc intr-o tara din lumea a 3a). Mai raman vreo 2 miliarde din care se strang elitele. Tara noastra are 20 de milioane, adica 1% din cele 2 miliarde. Asta inseamna ca, statistic, trebuie sa ne asteptam sa avem 1 jucator in primii 100 mondiali la X, oricare ar fi X, fie ca e go, bridge, sah sau mecanica cuantica. Privit din perspectiva asta, faptul ca avem 2 jucatori in primii 100 la X e la fel de “impresionant” precum e ca nu avem niciunul in primii 100 la Y.

    Adica aceasta corelatie pe care o observi este iluzorie. Mai ales ca ai extras doar exemplele care iti sustin ipoteza (ignorand handbalul, de exemplu).

    Daca vrei sa explici comportamentul jucatorilor romani de bridge eu cred ca trebuie sa te uiti la chestii mult mai concrete, nu la spiritul de echipa sau lipsa sa. Disciplina, de exemplu. De ce jucatorii romani sunt indisciplinati? pentru ca nu i-a penalizat nimeni niciodata pentru indisciplina! Iti dau, spre referinta, politica de penalizari a ACBL-ului, federatia americana.

    http://www.acbl.org/play/zeroTolerance.html

    In timp ce la ei la indisciplina (si prin indisciplina se intelege inclusiv sa faci comentarii negative la adresa jocului partenerului) prima oara iti ia dona si a doua oara urmeaza excludere definitiva din turneu, la noi se sanctioneaza cu avertisment, al doilea avertisment, al treilea avertisment si un vp penalizare, al patrulea avertisment + “hai, mai, vova, ce naiba, se aud donele la celelalte mese” + 2VP-uri penalizare etc. Si de-abia cand furi pe fatza si maschezi asezarea gresita la mese ca sa obtii scorul de 15-15 in loc de 0-0, chestie pentru care in America n-ai mai avea voie sa joci bridge nicaieri niciodata, de-abia atunci la noi ti se face o sesizare catre comisia de disciplina care iti da un AVERTISMENT SEVER!!

    E normal ca, in conditiile astea, fiecare sa faca cum il taie capul. E normal ca, in conditiile astea, fumatorii sa se ridice de la mese si sa se duca la fumat chiar daca li s-a interzis explicit la inceputul turneului. E normal ca, in conditiile astea, sa injuri, sa zvarli cu bidding box-ul, sa zici ca nu mai pui carti din mort sau chiar sa te iei la bataie. Nu are treaba cu spiritul de echipa ci cu cultura disciplinei.

  17. Am gasit ieri blog-ul asta prin intermediul feedburnerului de la blogul meu, si deja mi se pare interesant ca Vlad abordeaza (se loveste de) aceleasi probleme din jurul educatiei romanesti.

    Am scris si eu un subiect despre munca in echipa, pe blogul meu, din punctul de vedere al unui om interesat in cercetare: aici.

    Pe scurt ideea e ca nu este deloc incurajata munca in echipa in Romania: la avansari esti intrebat ce articole ai scris singur, CNCSIS premiaza cu mai multi bani articolele cu unic autor decat articolele cu mai multi autori, suntem invatati de mici ca atunci cand mai multi oameni sunt intr-o echipa unul duce greul si restul sunt pusi acolo ca sa culeaga si ei laurii… Oare cati dintre noi am facut la scoala (liceu, facultate) proiecte care sa presupuna o componenta esentiala de munca in echipa? In fine, romanul este educat (atat cat este mic, cat si atunci cand creste) ca e mai bine sa lucrezi de unul singur, sa iti ascunzi rezultatele partiale cat mai bine, ca altfel vine cineva si le fura, te da la o parte, si cine stie ce rau iti mai face. Ce e drept, exista si multe cazuri de profi care se pun “default” autori la lucrarile studentilor lor, si alte faze similare (eu nu m-am lovit de asa ceva, insa am auzit destule…)

    Din fericire la un anumit nivel lumea mai are acces si la oameni care au predat/cercetat in insititutii din afara, la concursuri gen ICPC ACM, etc. si are ocazia sa vada ca munca in echipa este ceva bun, si nu ceva rau cum ni s-a spus la scoala…

  18. Hei, ia te uita ce blog interesant… 🙂 It’s a small world, I think…

    Vlad, nu numai ca generalizarea este corecta, dar si punctul ei de pornire mi se pare genial. Multumesc pentru idee!

  19. Îi dau dreptate lui Vlad, este o chestie de mentalitate românească.

    La univ. MIT de exemplu, după unii cea mai tare univ tehnică din lume, este politica univ. să se DESCURAJEZE competiţia între studenţi şi să se încurajeze colaborarea. Scrie clar şi pe site-ul lor. De exemplu, alegerea unui curs atunci cînd este concurenţă (100 de doritori şi 30 de locuri), alegerea locului în cămin şi tot ce la noi se face în funcţie de medie, la ei se face strict pe bază de loterie, de trgere la sorţi.

    Asta nu înseamnă că nu au şi ei reguli stricte cu privire la predarea temelor individuale (“you can discuss the solutions with other students, but you must write the solution on your own”), cu interzicerea totală a copiatul la examene.

    Ar avea şi UPB multe de învăţat de aici. Dar, e greu din cauza mentalităţii. Într-adevăr, la noi munca de echipă înseamnă că unu’ face şi ceilalţi “îi oferă încrederea lor” 🙂

Comments are closed.