Învățare colaborativă

Poate cea mai interesantă carte pe care am citit-o în ultimul timp a fost ”Group cognition: Computer support for building collaborative knowledge” de Gerry Stahl. Este o carte care trece în revistă principalele abordări ale unei direcții de cercetare numită ”Computer Supported Collaborative Learning” sau mai pe scurt CSCL.

A fost foarte interesant să aflu că teoriile privind învățarea colaborativă au apărut prin anii 30 în Rusia și au explicat mai întâi cum învață un copil prin interacțiunea cu mediul din jurul său. Practic ideea a fost că învățarea se realizează datorită grupului social din care aparține copilul. Acesta ajunge să cunoască obiectele și noțiunile din jurul său prin prisma felului în care grupul din care face parte le vede. Cunoașterea se dezvoltă așadar, la copil, într-un mod social. Mi s-a părut foarte interesant să cunosc acest mod de a privi lucrurile pentru că am putut să filtrez aceste idei pe baza experiențelor proprii din ultimii 2 ani și mi s-au părut foarte corecte.

Pe baza acestei teorii în domeniul CSCL au apărut mai multe ramuri. Una din aceste ramuri consideră că învățarea ar trebui să se realizeze într-o comunitate care să producă cunoaștere (Knowledge Building Communities – KBC). O clasă ar putea funcționa ca o astfel de comunitate dacă principalul obiectiv al comunității ar fi creearea de cunoaștere și nu doar realizarea unor taskuri. Ca acest lucru să se realizeze comunicarea între studenți precum și între studenți și profesori trebuie să se schimbe, precum și modul studenților de a aborda învățarea. Profesorul trebuie să aibă rolul unui membru mai avansat al comunității care are misiunea de a ghida studenții spre descoperirea unor lucruri noi. Studenții să învețe prin descoperirea unor lucruri noi relativ la comunitatea din care fac parte (artefacte), aducerea acestora în comunitate și discutarea acestora în interiorul comunității. Astfel aceste artefacte ajung să aparțină comunității și studenții învață prin descoperirea și partajarea lor.

Oarecum similară este teoria învățării prin intermediul comunităților de practică. În aceste comunități se presupune că distribuția participanților este mai eterogenă decât cea din cadrul KBC existând membri novice, intermediari și experți. Învâțarea în cadrul unei comunități de practică este procesul prin care un novice evoluează în interiorul comunității devenind intermediar și eventual în cele din urmă expert. Utilizatorul expert este poziționat central în interiorul comunității și stăpânește cele mai importante cunoștințe ce caracterizeaza comunitatea respectivă.

Mi s-a părut important să povestesc aceste lucruri pentru a arăta că ideile pe care încercăm să le implementăm la diferite materii în facultate au un fundament pedagogic destul de solid și mai mult pentru a vă face cunoscute câteva idei moderne, foarte interesante (cel puțin în opinia mea) și cu potențial de aplicare deosebit – mai ales în învățământul superior și în industrie.

Din păcate mai mult decât o scurtă introducere nu am cum să fac dar cred că pentru cei interesați e un punct bun de pornire.

de ce cantam noi acest cantec?

n-am mai scris de ceva timp pe blog, pentru ca nu am avut timp si pentru ca am incercat mult timp sa-mi organizez ideile pentru acest articol.

articolul pleaca de la o intrebare primita de la mai multi studenti – “de ce facem acest proiect?”. intrebarea se refera la proiectul de la materiile IE/IOM de la anii 5/4 pe care l-am descris si aici.  pe scurt, studentii trebuie sa se constituie in echipe care sa functioneze ca micro-firme de IT. Ei trebuie sa faca un site de prezentare al firmei, sa prezinte temele ca pe niste produse si sa scrie despre tehnologiile pe care le folosesc sau despre care citesc si sunt conexe cu domeniul pe un blog.

De ce acest proiect? Mi se pare normal sa raspund pentru ca mi se pare normal ca studentii sa inteleaga de ce fac temele si unde le vor folosi (este un factor de motivatie).

Raspunsul incepe cu 2 bancuri, unul vechi de cand lumea si altul pe care l-am auzit de curand:

cel vechi spune: “care este asemanarea dintre un caine si un inginer? amandoi au o privire inteligenta si niciunul nu stie sa se exprime” iar cel mai nou (cel putin pentru mine) intreaba “care este diferenta dintre un programator introvertit si unul extrovertit. Raspuns: cel extrovertit se uita la pantofii celuilalt”.

Din pacate bancurile acestea sunt mult prea adevarate la noi. Majoritatea studentilor din facultatea noastra au probleme in a scrie un text original chiar si pe un subiect ce le este familiar. Si, mai tragic, la scris stam mult mai bine decat atunci cand vine vorba de prezentari live. Majoritatea studentilor nu pot sa lege cateva propozitii in fata unui auditoriu, nu pot sa mentina atentia audientei, nu pot sa structureze un discurs minimal si nu pot sa expuna coerent cateva idei pe care le stapanesc foarte bine. Sau daca reusesc sa faca acest lucru nu reusesc sa fie convingatori.  Aceste lucruri, atat exprimarea scrisa cat si cea orala sunt foarte necesare intr-o cariera in care un inginer absolvent de calculatoare nu va trebui doar sa scrie cod ci si sa prezinte si sa vanda, atat pe el insusi cat si ideile si realizarile sale in fata unui hr, a unui colectiv sau in fata unei sali de curs sau de conferinte.

Faptul ca studentii nostri nu detin aceste competente se datoreaza in primul rand sistemului nostru educational. Studentii ajung in ani terminali convinsi (de multe ori pe buna dreptate) ca nimeni nu le citeste referatele sau proiectele, fara sa-si sustina vreodata verbal proiectele in fata unui auditoriu. Eu personal am invatat sa scriu un text cat de cat coerent si sa fac o prezentare inteligibila de-abia cand am ajuns in Franta.

Acest proiect urmareste sa-i invete pe studenti sa comunice folosind tehnologiile pe care le invata la acest curs si la acest laborator si principiile pe care le invata la curs.

Un alt obiectiv al proiectului este cel de a dezvolta abilitatile de lucru in echipa ale studentilor, care iarasi nu sunt foarte bine puse in valoare in facultate.

Si nu in ultimul lucru proiectul urmareste ca studentii sa realizeze un proiect printr-un efort sustinut si nu printr-un hei rup de 2 zile cum se fac multe din celelalte proiecte. (cred ca mai sunt cateva obiective – le-am enuntat acum pe cele care mi se par cele mai importante)

Sunt si cateva succese pe care le-am remarcat deja. Am vazut un prezentator care a reusit sa retina atentia colegilor pentru a comunica ce are de spus. Poate nu intamplator, el face parte din cea mai bine organizata echipa pe care am vazut-o. Am vazut cum unul dintre cei mai buni studenti din anul sau, si foarte timid in acelasi timp, este managerul unei echipe care se descurca binisor. Am vazut echipe foarte ambitioase si echipe foarte profesioniste.

Nu stiu daca am reusit anul trecut sa ating aceste obiective cu proiectul. Poate o sa-mi spuna cativa din studentii de anul trecut acest lucru:). Sper insa ca anul acesta vor fi rezultate mai bune, ca studentii vor lucra la acest proiect cu placere si ca si acest post va avea o contributie:)

de ce este importanta educarea spiritului de echipa in invatamantul romanesc

zilele trecute s-au incheiat 2 campionate europene, cel de fotbal si cel de bridge. daca la fotbal stie (aproape) toata lumea ce-a facut echipa Romaniei, putini stiu ca la bridge a iesit pe locul 17 dintr-o grupa de 19 echipe (la campionatul european au fost 2 grupe de 19 echipe in care au jucat fiecare cu fiecare, primele 9 calificandu-se pentru faza urmatoare), depasind doar San Marino – o tara cu 40 de jucatori legitimati – si Malta o tara cu 100 de jucatori legitimati. O prima concluzie a acestui rezultat este nu avem traditie in acest sport, nu sunt bani este un rezultat normal. Privind insa in zona celorlalte 2 importante jocuri ale mintii putem observa ca Romania are 2 jucatori in primii 100 mondiali la sah, atat la baieti cat si la fete, iar la GO are unii dintre cei mai tari jucatori din afara Asiei, jucatori ce au succes si la turneele japoneze.

Situatia de la aceste jocuri ale mintii este similara si la sporturile ce necesita mai mult efort fizic. Romania nu a mai luat medalii la sporturi de echipa in ultimii 40 de ani (nu am verificat mai mult). Nu am considerat aici medaliile la canotaj si la gimnastica intrucat acestea sunt suma unor performante individuale, nefiind atat de important (in opinia mea neprofesionista) efectiv lucrul in echipa in timpul concursului.

In schimb Romania a luat multe medalii la foarte multe sporturi individuale (atletism, gimnastica, scrima, tir, inot, diferite tipuri de lupte).

Concluzia pe care imi permit sa o trag bazandu-ma si pe aceste date ca si pe experienta personala este ca in Romania copiii, elevii, studentii nu sunt educati in spiritul lucrului in echipa. Prin sistemul nostru de educatie incurajam de multe ori competitia ceea ce are ca rezultat aparitia unor varfuri in sistem, oameni ambitiosi care au dorit intotdeauna sa aiba rezultate deasupra celorlalti din jur. Din pacate insa, sistemul nostru nu are ca rezultat educarea unor oameni carora sa le placa sa lucreze in echipe, care sa inteleaga importanta rezultatului atins prin munca echipei si valoarea acestuia comparativ cu rezultatul individual.

Cred ca pentru a avea rezultate bune in toate domeniile de activitate trebuie sa impunem in educatie, de la cele mai mici varste si pana la nivel post-universitar, existenta intr-o masura din ce in ce mai mare a unor activitati care sa dezvolte spiritul de echipa, placerea de a colabora cu cei din jur.