Utilizarea Google in rezolvarea temelor

Mi-a sărit în ochi uitându-mă în interfața de administrare a site-ului următorul text în secțiunea ”Top Searches”: ”daca ar rezolva cate 10 probleme pe zi ar termina mai devreme cu 3 zile decat daca ar rezolva cate 8 pe zi .cate probleme are de rezolvat?”.

Nu mai știu foarte bine programa de matematică din generală dar cred că este o problemă de clasa a 5-a sau a 6-a, deși la fel de bine ar putea fi o problemă de la admiterea la politehnică. Știm deja că există multe probleme la facultate cu copiat cod, la liceu cu copiat referate, nu mă așteptam însă să identific această problemă și la școala generală.

Oare întregul proces educativ se transformă în dezvoltarea abilităților de căutare pe Google? Dacă toate cunoștințele umane se găsesc pe Internet mai trebuie oare să și învățăm? Eu zic că da. Internetul într-adevăr ne poate ajuta să găsim informație și ne poate ajuta să rezolvăm probleme. Google însă creează 2 probleme. Prima este că te dezveți să gândești dacă primul lucru pe care-l faci este să cauți o soluție pe internet. A doua problemă este că sunt lucruri pe care va trebui să le rezolvi repede, nu numai corect. Nu vei avea timp să cauți pe Google toate lucrurile pe care nu le-ai învățat la momentul potrivit.

Problema de mai sus poate să apară în viața reală a unui mic gestionar al unui magazinaș de la colțul blocului: ”Știu că în timpul valului ăsta de căldură se bea mult mai multă apă decât în mod normal. În cât timp o să-mi termine stocul dacă ieri am vândut cu 40% mai mult decât într-o zi similară de săptămâna trecută când a fost răcoare?”. Chiar este mai simplu să stai să cauți pe Internet o rezolvare decât să înțelegi modul în care se transformă o astfel de întrebare în ecuație?

Ca să-l lămurim și pe elevul nostru răspunsul este 120. Îți va fi mult mai util să găsești tu rezolvarea:)

Poate-mi spuneți și voi când și cum credeți că ar trebui utilizat Google în scopuri educative.