a venit iarna (despre politehnică numai de bine)

No one seems to care anymore
[…]Searching to feel warmth forever more

În urmă cu 10 ani intram cu mare entuziasm la Facultatea de Automatica si Calculatoare, pe atunci una din cele mai vânate facultăți de către liceenii din București. Entuziasmul a fost atât de solid încât nu s-a dus când am văzut că avem doar 2 ore de programare pe săptămână și alea pe niște 286 pe care scriai o instrucțiune pe minut. Nu s-a dus nici după primele serii de 7 ore de matematică vinerea de la 8 la 3 fără pauză. Cred însă că a început să se corodeze pe la începutul lui noiembrie când a venit frigul și timp de 2-3 luni am înghețat prin sălile politehnicii. Țin minte și acum că am venit o dată fără mănuși la cele 7 ore de matematică din A250 și am împrumutat de la cineva una ca să pot scrie.

Lucrurile nu s-au schimbat în cei 10 ani care au trecut. La laboratoarele de programare din anul I studenților le îngheață mâinile pe tastaturi și noi înghețăm pe lângă ei în sălile cu 3 pereți afară din care 2 de geamuri (care nu-s termopane că nu e voie să se pună termopane acolo că nu sunt reabilitate seismic).

Am fost săptămâna trecută într-o școală 1-8 la un fotbal. Caloriferele frigeau și era o atmosferă plăcută atât în sălile de clasă cât și în sala de sport. Noi cred că suntem mai bogați decât o amărâtă de școală de cartier și totuși caloriferele pot fi folosite cu succes pentru răcirea berii.

Google vrea să-și mute serverele în Islanda pentru economiile pe care le vor face cu energia consumată pe sistemele de răcire.  În UPB singurele camere unde este cât de cât cald sunt sălile cu servere.

Eu încă mai sper că la un moment dat vor intra și la noi lucrurile în normal și că nu voi mai începe laboratoarele cu cei din anul I spunându-le să își pregătească haine groase pentru acest laborator că întâi trebuie să nu se îmbolnăvească și de-abia apoi să rezolve problemele.

Haideți să vă aud și pe voi. Ce povești mai mult sau mai puțin triste aveți cu frigul din Poli?

(post inspirat și de o fostă studentă care sâmbătă la How-to-web mi-s spus zgribulită: ”Uitasem cât de frig e în Poli”)

cursuri, cursuri, cursuri

ieri am fost la al doilea curs de bridge din facultate (care mai nou are si site) si astazi am fost la deschiderea oficiala Poli 2.0. A fost interesant mai ales din postura mea de gazda.

Zilele trecute insa, gandindu-ma la acest curs am sesizat ca totusi in facultatea noastra mai sunt evenimente similare care poate nu sunt la fel de bine mediatizate. Asa ca m-am hotarat sa-mi repar greseala (am vorbit pana acum doar de cursuri in care sunt direct implicat) si sa le mediatizez un pic si pe acestea.

Astazi pot sa va spun (via Cosu) de cursurile pe care le ofera laboratorul Microsoft din Politehnica si de un eveniment tot “cultural” dedicat securitatii IT organizat de EESTEC. Foarte multe titluri interesante mai ales pentru studentii nostri avizi de cunoastere.

Tot legat de aceste cursuri vreau sa expun cateva idei pe care le-am prezentat si astazi la poli 2.0.

Cursurile acestea sunt facultative, nu se rasplatesc cu credite si nu fac parte din programa facultatii. Trebuie sa le faceti in conditiile in care aveti timpul necesar pentru a desfasura activitatile aferente acestora fara a va afecta programul de la scoala. Nu spun doar eu asta, v-au spus si cei de la Adobe, Yahoo si UberVU si va vor spune probabil si cei de la Microsoft sau EESTEC. Trebuie sa profitati de anii de facultate pentru a invata cat mai mult in domeniul care va pasioneaza si in care credeti ca veti lucra in principal in cariera voastra dar trebuie sa faceti acest lucru fara a neglija pregatirea de baza pe care v-o ofera facultatea.

Al doilea aspect pe care vreau sa-l evidentiez este ca un curs facultativ nu inseamna ca puteti sa-l lasati balta oricand. Este bine sa va planificati activitatile si timpul alocat acestora din timp astfel incat sa stiti de cand va apucati de un astfel de curs daca veti putea sa-l si duceti la capat.

In concluzie, profitati de aceste evenimente, studiati ce considerati ca este important si ce va place insa fara a neglija cursurile facultatii.

Finally, iata prezentarea mea de la poli 2.0 si un link catre un eveniment mai putin serios – lan strike 2.0 – eveniment organizat de SRAITS (surse neoficiale spun ca evenimentul se va desfasura totusi in holul EC).

despre adaptabilitatea unui absolvent de politehnica

Se discuta foarte mult in ultimul timp despre necesitatea de a orienta facultatea pe cerintele stricte ale industriei. Toata lumea insista pe acest subiect. studentii vor sa se stie angajati cat mai repede si cat mai bine si multe firme au nevoie de mana de lucru cat mai ieftina si cat mai specializata in tehnologiile pe care ei le utilizeaza.

Sunt multi studenti care intra la facultate si ma intreaba de ce nu invata C# la cursul de programare. Sunt unii, ceva mai putini, care ma intreaba de ce nu invata PHP. Iarasi firmele se plang ca nu oamenii ies din facultate fara a cunoaste foarte bine bibliotecile unui anumit limbaj de programare.

Mie mi se pare doar ciudat ca studentilor nu li se explica foarte clar urmatorul lucru: tehnologia se schimba la fel ca si tipul joburilor. tehnologiile care vor fi la moda la 5 ani dupa ce un student intra la facultate s-ar putea sa fie azi in stadiu de prototip.

Studentul care este astazi intr-o facultate de IT nu trebuie sa invete pe dinafara functiile dintr-o librarie a unui limbaj pe care poate nu vor ajunge niciodata sa-l foloseasca dar trebuie sa invete care sunt mecanismele limbajului, care sunt principiile programarii orientate pe obiecte, programarii paralele sau programarii web. De ce? Pentru ca aceste principii au o mai mare sansa sa reziste timpului decat o tehnologie oarecare. Iarasi studentul trebuie sa invete notiuni de algoritmica si nu numai sa memoreze niste algoritmi fiind necesar sa poata adapta permanent algoritmii asimilati la probleme in continua schimbare.

De asemenea este bine sa nu apara super-specializarea din anul 2. Prin super-specializare inteleg cazul unui student care declara ca pe el anumite materii de profil pur si simplu nu-l intereseaza pentru ca, dupa experienta pe care a acumulat-o el in 1.5 ani de facultate, crede ca nu-i vor folosi niciodata.

In conditiile in care un student urmeaza facultatea cu constiinciozitate fara a neglija materiile de profil, fara a se super-specializa doar pe 1-2 materii ff usoare, la sfarsitul anului 4 orizonturile ii sunt deschise si, mai mult de atat, in mod sigur va fi rezistent la schimbarile prin care va trece industria in urmatorii ani, avand nevoie doar de traininguri rapide prin care sa se familiarizeze cu particularitatile tehnologiilor noi.

Pe de alta parte un student care dupa ce a invatat notiuni de java de exemplu se apuca si invata un pic mai bine 1-2 framework-uri java (j2me de ex) si isi gaseste un job, terminand facultatea fara sa-l mai intereseze ce se intampla in rest, are mari sanse sa aiba surprize negative in viitorul apropiat (exemplu). Pentru ca adaptabilitatea lui la schimbarile petrecute in industrie scade datorita super-specializarii si lipsei cunostintelor de baza.

Concluzia mea este: un absolvent de politehnica (si in special de A&C) are o capacitate deosebita de adaptare la dinamica deosebita a piatei muncii din IT atata timp cat chiar invata ceea ce se preda in cursurile de la facultate. Pentru a fi insa competitiv intr-o companie are nevoie fie de un mic training de specializare in tehnologiile folosite la compania respectiva fie de stagii de practica in timpul facultatii fie de ambele:)